CSA Steaua, probleme cu licența pentru Superliga! Ce s-a găsit în dosarul depus de echipa Armatei | EXCLUSIV

CSA Steaua face tot posibilul pentru a promova în Superliga! Echipa de fotbal a Armatei nu are dreptul legal de a accede în primul eșalon, însă și-a depus dosarul de licențiere pentru promovare.

CSA Steaua, probleme cu licența pentru Superliga!

Roș-albaștrii au recurs la acest gest în speranța că Legea Sportului va fi schimbată în favoarea lor și ar putea totuși să ajungă în prima ligă, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Totuși, trupa antrenată de Daniel Oprița are și alte probleme, de această dată de ordin financiar și administrativ.

Concret, surse din cadrul FRF susțin că la dosarul de licențiere depus de CSA Steaua nu apar documentele necesare la capitolul legat de oficialii clubului, după ce mandatul comandantului Ștefan Răzvan Bichir a expirat la începutul lunii aprilie, iar interimar este acum colonelul Florin Popa, informație anunțată la momentul respectiv de ProSport. Conform surselor ProSport, există două variante în acest moment pentru cârma clubului: prima ar fi să revină Bichir la conducere, iar cealaltă să ajungă comandant Cristian Pelea.

Rolul comandantului e foarte important într-un club precum CSA Steaua pentru că acesta ocupă funcția de președinte al clubului.

De partea cealaltă, dosarul de licențiere a fost analizat și de o firmă specializată pe partea financiară, care a transmis FRF că CSA Steaua nu îndeplinește cerințele pentru licențiere.

Ultima șansă pentru CSA Steaua!

Degringolada de la CSA Steaua e cu atât mai mare cu cât de curând juristul Florin Băbău a părăsit clubul, fiind la finalul perioadei în care a fost detașat și nu mai poate ajuta echipa. Astfel, de documentația pentru dosarul de licențiere s-au ocupat noul manager Andrei Cian și Gabi Boștină, care are o funcție tehnică în club.

Totuși, CSA Steaua poate rezolva aceste probleme până la data de 31 mai, ultima zi când se mai pot depune dosarele de licențiere pentru Superliga.

Publicat: 11 05. 2023, 21:21
Actualizat: 11 05. 2023, 21:29