Crește presiunea pe Dan Alexa la Rapid? De ce i-ar fi enervat pe șefii giuleștenilor + reacția tehnicianului: „Stăm câte trei, patru ore și râdem!” EXCLUSIV

Dan Alexa i-a luat locul pe banca Rapidului lui Daniel Pancu, însă n-a apucat niciun meci oficial până în acest moment, din cauza pandemiei de coronavirus. Deși e într-o pauză forțată, situația de la clubul giuleștean nu e deloc roz.

Sursele ProSport din anturajul clubului susțin că situația de la Rapid, deși sezonul este oprit momentan, devine din ce în ce mai tensionată. Șefii giuleștenilor ar fi nemulțumiți că tehnicianul Dan Alexa încearcă să pună presiune pe conducere rostind numele unor fotbaliști care câștigă salarii uriașe și care nu ar avea cum să ajungă prea curând la gruparea vișinie, în loc să continue strategia promovării jucătorilor tineri și talentați.

În plus, cuvintele de laudă pe care le-ar fi rostit la adresa fostului tehnician, Daniel Pancu, într-un moment în care galeria era și așa în conflict cu investitorii de la Rapid, au cântărit și ele la actuala stare de fapt.

„Cine nu și-ar dori jucători ca Budescu sau Fabbrini?”

Contactat de ProSport, Dan Alexa a negat că ar avea vreun conflict cu șefii săi: „Cineva are interesul să creeze această presiune. Eu vorbeam frumos de Pancu și dacă nu l-aș fi cunoscut. Despre transferuri am vorbit
la modul general, cine nu și-ar dori nume ca Budescu sau Fabbrini la echipă? Sunt de trei zile în București și am stat numai cu ei. Chiar acum am plecat de la o discuție cu ei și râdeam. Nu suntem certați. De transferuri vom
discuta mai multe când vom fi în Liga 1!”, a declarat Alexa pentru ProSport.

Publicat: 15 04. 2020, 18:50
Actualizat: 15 04. 2020, 18:58