Adi Popa la CSA Steaua? Mijlocașul, aproape să o trădeze pe FCSB! Anunțul oficial făcut de AS47 | FOTO

Adrian Popa, de la FCSB, reactioneaza dupa inscrierea unui gol in timpul meciului de fotbal contra echipei FC Viitorul din etapa a VIII-a a Ligii 1, desfasurat pe stadionul Nicolae Dobrin din Pitesti, duminica, 1 septembrie 2019. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 4 poze

CSA Steaua nu are drept de promovare în Liga 1 la finalul sezonului 2021 – 2022 din eșalonul secund, dar formația Armatei este aproape să îl semneze pe Adi Popa.

UPDATE. Asociația Steliștilor 1947 a reacționat după ce a apărut informația că Adi Popa va semna cu CSA Steaua.

„Adi Popa la Steaua!
Presa scrie că Adi Popa este foarte aproape de a semnat un contract cu Steaua. Acesta a fost prezent la amicalul Steaua – Academica Clinceni și s-a fotografiat alături de suporteri, ieri, în fața caselor de bilete, așteptând împreună biletele pentru meciul de inaugurare al noului stadion Steaua.

„Abia aștept să văd stadionul, îmi e dor de atmosfera de la Steaua”, au fost cuvintele lui și, cu siguranță, acesta e gândul tuturor steliștilor. Așteptăm inaugurarea templului! Nu știm dacă Adi Popa v


Oficialii echipei antrenate de Daniel Oprița caută să îi întărească lotul antrenorului pentru sezonul 2021 – 2022 din Liga 2, chiar dacă nu are drept de promovare, iar pe lista „militarilor” se află Adi Popa.

„Motoreta” și-a încheiat contractul cu Academica Clinceni la finalul sezonului 2020 – 2022 din Liga 1, iar acum este aproape de echipa din eșalonul secund.

Adi Popa, la un pas să semneze cu CSA Steaua

Fotbalistul în vârstă de 32 de ani nu și-a găsit un nou angajament după plecarea de la Academica Clinceni și este foarte aproape să semneze cu CSA Steaua, anunță Digisport.

Adi Popa și-ar fi dorit să rămână în continuare la formația antrenată de Ilie Poenaru, dar tehnicianul Academicii Clinceni a explicat în urmă cu o săptămână că gruparea ilfovenilor nu îi poate satisface pretențiile financiare mijlocașului trecut și pe la FCSB.

În cazul în care Adi Popa s-ar înțelege cu CSA Steaua, atunci aceasta ar fi o lovitură de proporție pentru Gigi Becali, patronul FCSB-ului, echipă la care „Motoreta” a jucat în două rânduri: august 2012 – ianuarie 2017 și august 2019 – iunie 2020.

Adi Popa chiar l-a criticat pe Gigi Becali în nenumărate rânduri după plecarea sa de la FCSB. „ Nu mi s-a părut normal ca persoane din conducere să arunce cu noroi în fotbalişti care au făcut istorie. Nu dau nume, se ştiu. Dar nu este normal să arunci cu noroi ca să îţi ascunzi mizeria sub preş”, spunea Popa.

Adi Popa a câștigat 6 trofee cu FCSB

Adi Popa a jucat pentru FCSB în două rânduri și a adunat 230 de meciuri pentru formația roș-albastră. Mai mult, fotbalistul în vârstă de 32 de ani a dat 28 de goluri și a oferit 48 de pase decisive în tricoul echipei finanțate de Gigi Becali. Totodată, „Motoreta” a câștugat trei titluri cu FCSB (2012-2013, 2013-2014 și 2014-2015), două Cupe ale României (2014-2015 și 2019-2020) și o Supercupă (2013-2014).

 

Publicat: 01 07. 2021, 11:46
Actualizat: 01 07. 2021, 13:58