„Vreau să mă bat pentru titlu alături de Timișoara”

Lukas Magera (foto, în galben) a trimis din cantonamentul din Austria suporterilor mesajul „Lupt pentru voi!”, prin ProSport. Acum, aceștia îi așteaptă a treia reușită, la Mediaș.

Te așteptai să debutezi cu câte un gol în primele două etape?

N-aveam de unde să știu că voi reuși să înscriu de două ori. Dar sunt bucuros că am reușit cu ajutorul echipei și sper să am noroc și în continuare.

Rivaldo e jucătorul tău preferat. Dar care e fotbalistul ceh pe care îl admiri?
Bineînțeles că îmi place Jan Koller, fiindcă mă apropii mult de calitățile lui, dar îmi plac și Rosicky, Nedved, am de unde să aleg fotbaliști-model din Cehia.

Poți să faci o comparație între campionatul românesc și cel ceh?

Este mai greu cel românesc, sunt mulți fotbaliști tehnici. E și căldură mai mare aici. Cred că Liga I e un campionat mai puternic, pentru că e și mai echilibrat.

Nu vrea să plece de la Timișoara

Ce campionat din Europa se potrivește stilului tău de joc?

Îmi plac mult campionatele din Spania și Italia. Dar deocamdată nu mă gândesc să plec niciunde, vreau să fac performanță cu Poli.

În Cupa UEFA ai prefera un adversar accesibil sau unul renumit?

În această competiție este greu să spui că preferi un anumit adversar. Toate meciurile sunt grele și, indiferent de adversar, va trebui să luptăm cu aceeași voință și să ne calificăm în grupele Cupei UEFA.

Unde te vezi peste un an?

Vreau să lupt la Timișoara tot pentru primele locuri și, de ce nu, să ne batem chiar pentru titlul de campioană.

Publicat: 04 08. 2008, 22:38