„Vreau să arat că sunt fotbalist”** Nu se aștepta ca peste doar o lună să i se întâmple așa ceva! Cum „a scăpat” Dinamo de un jucător de viitor

Dinamo l-a cedat pe George Țucudean la Standard Liege, iar în locul lui a vrut să-l aducă pe golgheterul ligii secunde, Rover Cârstea.

Starea confuză de clubul din „Ștefan cel Mare” care predomină în această perioadă s-a resimțit însă și în modul în care conducerea se comportă față de jucători. „Câinii” l-au ratat pe atacant după ce l-au plimbat prin București și l-au trimis să se antreneze singur.

Cârstea a fost luat în cantonamentul lui Dinamo, jucătorii fiindu-i promis faptul că în cel mai scurt timp va semna contractul. După câteva antrenamente alături de lotul dinamovist, perioadă în care a fost cazat ba într-un hotel din Titan, ba în unul din Băneasa. Ultima mișcare a fost și cea care i-a făcut pe șefii dinamoviști să renunțe la fotbalist: realizând că nota de plată achitată firmei de taximetrie pentru a-l transporta pe jucător de la locație la cantonament și retur este mult prea mare, Dinamo i-a transmis un mesaj jucătorului în vârstă de 23 de ani.

Dinamoviștii nu i-au spus direct jucătorului că renunță la serviciile sale, ci i-au comunicat acestuia că rămâne în vederile echipei atât timp cât se antrenează singur cu un preparator fizic plătit din buzunarul propriu. Cârstea a înțeles mesajul și a renunțat la visul de a juca la Dinamo.

În aceste zile, Cârstea a revenit la echipa la care s-a lansat în fotbalul mare, FC Argeș, și se antrenează alături de gruparea din liga a doua.

„M-am înțeles cu Dinamo. Mâine sosesc la București să semnez actele”, declara Cârstea pentru ProSport în urmă cu aproximativ o lună.

Sunt motivat să reușesc, să demonstrez că sunt fotbalist
Rover Cârstea

 

Publicat: 06 03. 2013, 16:40
Actualizat: 06 03. 2013, 17:14