„Vreau să aflu odată unde vom juca cu Universitatea!** Punctele la masa verde nu sunt sănătoase”

Ioan Horoba e nemulțumit de situația creată în jurul partidei cu
Universitatea, din etapa a 19-a a Ligii I. Echipa lui Mititelu s-a
mutat la Severin, arena a fost omologată pentru meciurile din Liga
I, dar s-a aflat apoi că Universitatea nu poate juca acolo. Cum
contractul de concesionare între arena „Ion Oblemenco” din Craiova
și Universitatea a expirat, situația din locației partidei cu Gaz
Metan de sâmbătă e mai mult decât neclară. Universitatea chiar ar
putea pierde la masa verde meciul cu Gaz Metan, dar oficialul
medieșenilor nu se dă în vânt după puncte câștigate prin această
metodă.

„Vreau să aflu și eu până în seara asta unde o să joc meciul cu
Universitatea. La Severin, la Craiova, oriunde, dar să aflu odată.
Totuși, mă întreb, stadionul din Bănie, mai e omologat după ce lui
Mititelu i-a expirat contractul cu Solomon? Vă spun de la început
că nu vreau să obțin punctele la masa verde, deoarece chiar dacă
sunt bune, nu sunt sănătoase. Este clar că regulamentul nu permite
ca meciul să se joace la Severin, pentru că distanța dintre Craiova
și Severin e mai mare de 50 de km. În aceste condiții, vreau și eu
să aflu odată unde se va juca meciul. Avem și noi niște calcule de
făcut, cazare, deplasare, etc.”
, a declarat Horoba, în
exclusivitate pentru Prosport.

Publicat: 24 02. 2010, 17:42
Actualizat: 24 02. 2010, 17:51