Vor să producă surpriza etapei în Ghencea:** „O să jucăm să luăm punct sau puncte cu Steaua!”

Steaua a dominat acest sezon din Liga 1, având un avans confortabil în fața ocupantei locului secund, Astra Giurgiu, fiind aproape de cucerirea titlului cu numărul 24.

Jucătorii lui Reghecampf revin în Ghencea pentru partida cu CSMS Iași, echipă ce se luptă pentru evitarea retrogradării.

Florin Prunea spune că echipa sa vine în Ghencea să producă surpriza, dorind să câștige cel puțin un punct în meciul cu Steaua.

„O să jucăm să luăm punct sau puncte. Va fi foarte greu. În momentul în care vii și joci în Ghencea, Ștefan cel Mare sau Giulești, e clar că trebuie să ai în primul 11 cel puțin 9 jucători care să dea 120% din capacitate, iar ceilalți doi să evolueze la 100%”, a spus Prunea la Dolce Sport.

Acesta recunoaște superioritatea clară arătată de echipa lui Reghecampf în acest campionat.

„Trebuie să recunosc că Steaua e cea mai bună echipă din România, e campioana României deoarece campionatul este jucat”, a mai spus Prunea.

Publicat: 07 04. 2013, 13:07
Actualizat: 07 04. 2013, 13:08