Vor banii pe Oprea

Când Ceahlăul a retrogradat, în vara anului trecut, Dănuț Oprea (foto, în alb) a plecat spre Copou, cu acordul oficialilor Ceahlăului. Diriguitorii formației de sub Pietricica așteaptă și acum diferența de bani, pentru care Politehnica Iași a fost sancționată de Comisia pentru Statutul Jucătorului (CSJ) din cadrul Federației Române de Fotbal cu neprogramarea în jocurile oficiale.
„Nu cunosc exact termenul la care ieșenii trebuiau să ne vireze această diferență rămasă neachitată din transferul lui Mircea Oprea. Știu că totalul se duce undeva în jurul a două sute de milioane de lei vechi”, a declarat Viorel Mestecăneanu, președintele Consiliului de Administrație al FC Ceahlăul.
Pe de altă partem președintele ieșenilo, Sorin Boca, a spus că suma ce trebuie achitată reprezintă penalități. „Noi trebuia să achităm formației Ceahlăul suma de 50.000 de euro pentru transferul lui Mircea Oprea. Banii i-am plătit în tranșe și într-adevăr am întârziat cu plata. Practic noi am dat toți cei 50.000 de euro Ceahlăului, însă din cauza întârzierilor am fost penalizați cu 3.000-4.000 de euro. În cel mai scurt timp vom achita și penalitățile către Ceahlăul Piatra Neamț și Poli Iași va fi programată în prima etapă”, a spus Boca.

 

Publicat: 08 02. 2009, 08:03
Actualizat: 08 02. 2009, 08:54