Voluntari – Gaz Metan 2-2. Cristea smulge un egal pentru oaspeți la ultima fază a meciului. Marinescu marcase în minutul 86

FC Voluntari a remizat, duminică, pe teren propriu, împotriva formației Gaz Metan Mediaș, scor 2-2, într-un meci disputat în etapa treia din play-out-ul Ligii 1.

Au marcat: Voduț 28′, L. Marinescu 86′ /Buziuc 41′, L. Cristea 90+3′. În urma acestui rezultat, FC Voluntari se află pe locul al patrulea din play-out, cu 17 puncte, iar Gaz Metan rămâne pe primul loc al aceleiași ierarhii, cu 25 de puncte.

FC Voluntari: Gavrilaș – Filipov, Maftei, Spahija, Acsinte – C. Lazăr, Novac – Ivanovici (G. Deac 57′), Cernat (Marinescu 64′), Popadiuc – Voduț (Bălan 68′). Antrenor: Dinu Tudoran.

Gaz Metan Mediaș: Greab – V. Crețu, Trtovac, R. Zaharia, Rugasevic – I. Cristea, Tahar (Buzean 46′), Bic – Eric (Curtean 82′), Buziuc – Sikorski (A. Munteanu 46′). Antrenor: Cristi Pustai.

Cartonașe galbene: C. Lazăr 4′, Novac 61’/Tahar 23′, Trtovac 62′, Munteanu 83′.

Arbitri: Sebastian Colțescu (Craiova), Daniel Mitruți (Craiova), Dragoș Mihai Iliescu (Craiova); rezervă: Andrei Antonie (București).

Observatori: Liviu Ciubotariu (Galați), Cătălin Popa (Vaslui).

Stadion: „Anghel Iordănescu”, Voluntari.


 Voluntari – Gaz Metan Mediaș 2-2 (Voduț 28, Marinescu 86 / Buziuc 42, I. Cristea 90+2)

Echipele de start:

  • FC Voluntari: Gavrilaș – Filipov, Maftei, Spahija, Acsinte – C. Lazăr, Novac – Ivanovici, Cernat, Popadiuc – Voduț
  • Rezerve: Balauru, Coman, Balaur, Ionescu, Marinescu, G. Deac, Bălan
  • Gaz Metan Mediaș:  Greab – V. Crețu, Trtovac, R. Zaharia, Rugasevic – I. Cristea, Tahar, Bic – Eric, Buziuc – Sikorski
  • Rezerve: Pleșca, Buzean, Romero, Danci, Petre, Curtean, Munteanu

Minutul 90+3: GOOOL Gaz Metan! Cristea apare nemarcat în careu, lovește mingea cu capul, iar execuția sa aduce egalarea în ultimul minut.


​Minutul 86: GOOOOL Voluntari! Marinescu profită de o greșeală în defensiva oaspeților, scapă singur cu portarul și înscrie cu un șut din câțiva metri.


Min. 42 GOOOL Gaz Metan! Eric trage, Gavrilaș respinge ușor în lateral, de unde Buziuc recuperează și înscrie din unghi


Min. 28 GOOOL Voluntari! Cernat pasează excelent, pe culoar, pentru Voduț, care intră în careu și înscrie cu calm pe lângă Greab


FC Voluntari caută prima victorie din play-out chiar în fața liderului Gaz Metan. Ilfovenii s-au calificat în semifinalele Cupei României, după ce au trecut de CS Mioveni cu un gol înscris la ultima fază, însă în campionat lucrurile nu stau excelent pentru trupa lui Dinu Todoran.

În primele două runde din play-out, ilfovenii au obținut un singur punct, iar echipele din subsol au reușit să se apropie. În acest moment, doar 3 puncte o mai despart pe FC Voluntari de zona retrogradării.

De cealaltă parte, Gaz Metan ocupă primul loc în play-out, cu 24 de puncte și nu pare să aibă emoții în privința luptei pentru evitarea retrogradării.

În sezonul regulat, FC Voluntari și Gaz Metan Mediaș și-au împărțit punctele, după victorii la limită (1-0) obținute pe teren propriu.

Publicat: 02 04. 2017, 17:57
Actualizat: 02 04. 2017, 17:58