Vojnovic, la Pandurii? Ce a declarat croatul după despărțirea de Dinamo

Alioșa Vojnovic (30 de ani), mijlocașul central adus în această vară din Croația, nu va mai face parte din lotul cu care formația din „Ștefan cel Mare” va ataca a doua parte a campionatului.

Vojnovic a părăsit România, iar la plecare a lăsat o umbră de mister în ceea ce privește viitoare sa echipă. Mijlocașul a precizat că are oferte din țara sa natală, dar a lăsat de înțeles și că ar putea ajunge la o altă echipă din Liga 1.

„Am oferte din Croația, dar în acest moment nu pot spune mai multe, încă nu m-am decis. Cred că îmi datorez 15-20 de zile pe care să le petrec în vacanță cu familia și abia apoi să iau o decizie. Nu pot să vă spun dacă m-a contactat sau nu Pandurii. Este greu să privești atât de departe în viitor. Nu mai sunt atât de tânăr și nu știu ce se poate întâmpla. Eu sunt deschis, dar am 30 de ani și nu știu dacă mai e posibil să revin vreodată la Dinamo, a declarat croatul la plecarea din România.

Fost căpitan la Dinamo, Vojnovic a recunoscut că a avut probleme în a se înțelege cu Mircea Rednic în ultima perioadă, dar nu regretă faptul că a venit în România.

„Pentru mine a fost greu să lucrez cu Mircea Rednic în ultima perioadă iar relația noastră s-a rupt. Câteodată se intâmplă asta în fotbal, nu este nimic ieșit din comun. Am luat o decizie bună pentru mine și pentru club. Antrenorul a fost principalul motiv pentru care am venit aici, el a fost cel care m-a contactat. Acum el este principalul motiv pentru care voi pleca, dar vreau să-i mulțumesc pentru șansa pe care mi-a dat-o. Plec de la Dinamo cu un zâmbet pe față”, a mai declarat Vojnovic.

Publicat: 20 12. 2015, 10:58
Actualizat: 20 12. 2015, 10:59