Voința vrea să producă surpriza etapei la Galați** „Revenim bucuroși la Sibiu”

Sibienii speră să nu plece cu mâna goală de la meciul cu Oțelul. Echipa lui Pelici a plecat încă de miercuri spre Galați.

Voința are patru absenți importanți înaintea meciului de vineri cu campioana României. Printe ei se află și căpitanul echipei, Nicolae Grigore.

Mergem încrezători la Oțelul Galați. Venim după o victorie bine venită pentru noi și foarte importantă în compania Sportului Studențesc. Din păcare avem câțiva absenți. Grigore, Dâlbea, Beza sunt accidendați și Zăgrean este suspendați. Sperăm ca cei care vor intra în teren să reușească să suplinească lipsa celorlalți așa cum au făcut-o și la partida cu Pandurii. Mergem acolo să încercăm scoatem un rezultat bun, să aducem punct sau puncte pentru că acest campionat este foarte strâns și toate echipele punctează. E foarte important să scoatem maxim din fiecare joc„, spune Alex Pelici.

Antrenorul Sibiului știe că echipa lui Dorinel Munteanu va pune presiune la poarta lui Miron și mizează pe contraatacuri rapide din care Voința să reușească să marcheze. Pelici vrea eficiență în fața porții adverse. „Încercăm să ne facem jocul nostru obișnuit și să închidem bine culoarele spre poarta noastră. Vreau să atacam atunci când avem ocazia. Întâlnim o echipă foarte bună chiar dacă în momentul de față nu este acolo unde probabil își dorește. Vor dori în mod sigur toate punctele puse în joc. Ne așteaptă un meci foarte greu, dar avem încredere că ne putem întoarce bucuroși de la Galați”, a mai spus Pelici.

Tătar e optimist

Unul din jucătorii de bază ai grupării sibiene și autor al multor ratări în acest retur, mijlocașul Tătar, speră ca vineri seară el și coechipierii să producă prima surpriză a etapei și să învingă la Galați. „Cei care intră trebuie să își facă datoria pentru că de aceea sunt în lot. (…) Trebuie să ne concentrăm mai mult în fața porții și să facem și noi o surpriză pentru că este un retur al surprizelor și sperăm să facem și noi o surpriză în aceste 3 meciuri. Cel mai important este acesta de la Galați. Noi mergem să jucăm și să ne facem treaba și să ne ajutăm pe noi. Nu ne este teamă de nimeni”, a spus și Tătar.

Publicat: 29 03. 2012, 08:48
Actualizat: 29 03. 2012, 08:49