„Voi face totul ca echipa asta să redevină o forță” Reacția lui Cristescu după prima victorie la conducerea Rapidului

Rapidul a trecut cu bine de barajul cu cei de la Chiajna și rămâne în Liga 1. Noii patroni ai echipei spun că sezonul va fi unul extrem de dificil, atâta timp cât echipa a ratat pregătirea de vară în mare parte. Nicolae Cristescu a declarat că va face totul ca Rapidul să redevină o forță: „Am trecut de la agonie la extaz. Nu mai știam ce să fac”

„Am uitat tot efortul făcut pentru preluarea Rapidului, alături de colegul meu Adrian Zamfir! Toată admirația pentru acești jucători. Le mulțumesc mult pentru dăruirea lor și pentru efortul lor deosebit. Asta înseamnă că sunt rapidiști din suflet. Mulțumesc și galeriei minunante. Rapidul va ajunge acolo unde îi este locul și acolo unde i-a fost întotdeauna locul”, a declarat Cristescu la finalul meciului.

Cristescu: „La un moment dat nu mai știam ce să fac”

„Trebuie să facem ceva schimbari, pregătiri, dar în proporție de 99% aceasta va fi echipa. Prima a fost promisă de câteva zile și rămâne așa cum am vorbit. Sunt convins însă că nu pentru această primă au jucat, deși o merită cu prisosință. Am trecut de la agonie la extaz. La un moment dat chiar nu mai știam ce să fac. Voi face tot ce pot pentru ca această echipă să redevină o forță”, a mai declarat Nicolae Cristescu la finalul partidei.

A făcut spectacol la conferința de presă

În timpul conferinței de presă a lui Rada, Cristescu s-a dat în spectacol. Bucuros pentru rezultatul echipei sale, patronul giulștean i-a bătut în geam antrenorului în timp ce acesta susținea conferința de presă pentru a-i arăta semnul victoriei.

Publicat: 14 07. 2013, 00:00
Actualizat: 15 07. 2013, 10:04