Viteză vs glezne fine!** ProSport a monitorizat atent evoluțiile a două dintre achizițiile „câinilor” din această iarnă

Ciobotariu a folosit sâmbătă, încă din primul minut al amicalului cu SV Ried (1-1), trei din cele patru transferuri din această iarnă. Dacă Strătilă (foto, stânga) a fost unul dintre cei mai buni oameni de pe teren, impresionând prin viteză și angajament, Curtean (la minge) a avut o prestație lipsită de consistență în prima parte, cele mai bune momente ale sale ivindu-se doar în debutul reprizei secunde.

Majoritatea fazelor ofensive ale lui Dinamo au trecut, la fel ca și în primul amical cu FC Taraz (0-1), prin banda dreaptă. Acolo, cuplul Rus-Strătilă funcționează destul de bine, având în vedere timpul scurt de acomodare pe care l-a avut la dispoziție mijlocașul adus de la Astra. Strătilă a impresionat prin viteză și dăruire, reușind să scoată și o lovitură de la 11 metri, ratată însă de Pătrașcu. Singura problemă a jucătorului venit de la Ploiești este lipsa de luciditate în anumite momente. El, de altfel, recunoștea într-un interviu acordat ProSport că marele lui defect îl reprezintă problemele pe care le are în a-și doza efortul pe parcursul unui meci.

Curtean, zero pe linie în prima repriză

În partea opusă, acolo unde Ciobotariu l-a trimis pe Scarlatache, o improvizație pe postul de fundaș stânga, și pe Curtean ca mijlocaș, lucrurile au stat puțin diferit. Fostul mijlocaș al lui Poli a părut izolat în bandă și a atins mingea, în medie, o dată la cinci minute! Cifrele sale din prima repriză nu îi sunt deloc favorabile: zero șuturi pe poartă, zero centrări bune și tot atâtea dribilinguri reușite. Practic, în prima parte a partidei de pregătire cu SV Ried, Alex Curtean nu a existat!

Odată cu intrarea lui Pulhac în a doua repriză, și situația lui Curtean s-a schimbat. Avantajat de sprijinul primit din partea fundașului stânga, acesta a fost mult mai prezent în joc. În 15 minute a avut două șuturi pe poartă, dintre care unul în bară.
Față de colegul său de pe banda dreaptă, om a cărui principală calitate este viteza, mijlocașul adus de la Timișoara are mai multă eleganță în joc, lucru remarcat sâmbătă seară și de puținii spectatori prezenți la meci.

DINAMO – SV RIED (Austria) 1-1
Marcatori: Țucudean ’22 / Beichler ’19
Naumovski – Rus, Moți, D. Stoica, Scarlatache – Strătilă (’56 Bakaj), Pătrașcu (’46 Pulhac), Tameș (’60 Bucșă), Curtean (’67 C. Matei) – L. Ganea (’51 Alexe), Țucudean (’82 R. Stănescu)

2 șuturi pe poartă a avut Curtean în partida cu SV Ried, ambele în debutul reprizei secunde, când fundaș stânga a fost Pulhac

9 minute este cel mai mare interval de timp în care Curtean nu a atins mingea pe faza ofensivă a „câinilor”

„Nu rezultatul e prioritar în astfel de meciuri, ci alte aspecte pe care vrem să le îndreptăm. Mai avem nevoie de un fundaș de bandă stângă, acolo unde nu sunt decât Pulhac și Scarlatache”, Liviu Ciobotariu, antrenor Dinamo.

„Marius Niculae e foarte important pentru noi. Sper să nu plece! Chiar am vorbit cu domnii Nicolae Badea și Cristi Borcea, care mi-au garantat că vor face totul să-l păstreze”, Liviu Ciobotariu, antrenor Dinamo

Publicat: 30 01. 2012, 08:25
Actualizat: 30 01. 2012, 08:27