Visul salvării, frânt pentru Petrolul! Ionel Gane: „Sunt trist… Locul echipei e în Liga 1”

Petrolul Ploiești a fost învinsă, scor 0-2, în etapa a 12-a din play-out, de FC Voluntari și a retrogradat matematic în liga secundă, însă antrenorul Ionel Gane consideră că echipa prahoveană ar trebui să revină cât mai repede în primul eșalon al fotbalului românesc.

Petrolul Ploiești avea nevoie de cel puțin un punct din întâlnirea de la Voluntari pentru a mai spera la rămânerea în prima ligă. Chiar dacă se confruntă cu mari probleme financiare, antrenorul Ionel Gane a fost mulțumit de prestațiile elevilor săi în ultimele două luni de când a preluat echipa.

„Sunt trist că se încheie aventura cu două etape înainte. Nu ne-am fi dorit nici eu, nici băieții mei, ne-am fi dorit să câștigăm, să ne apropiem la un punct și să încercăm acest miracol pe care ni l-am propus în aceste două meciuri. De două luni, de când sunt sunt la echipă, jucătorii s-au pregătit exemplar și am încercat să câștigăm, am jucat un fotbal frumos. Chiar dacă Petrolul merge în B, ar trebui să intre rapid în Liga 1, pentru că aici îi este locul”, a declarat antrenorul echipei Petrolul Ploiești, Ionel Gane, pentru Dolce Sport.

Echipa prahoveană ocupă ultimul loc în clasamentul din play-out, cu 18 de puncte și nu mai are nicio șansă de a evita retrogradarea, cu două etape rămase de disputat până la finalul sezonului.

MEDIAFAX

 

Publicat: 21 05. 2016, 20:26
Actualizat: 22 05. 2016, 09:00