Vise de Ligă

Răzvan Lucescu nu a avut ce vedea la Cluj. Ce mai buni jucători ai CFR-ului au fost străinii. Peralta a marcat golul ce păstrează șansele clujenilor de a prinde un loc de Liga Campionilor.

Derutați, neștiind pe câți îi va prinde toamna tot la CFR sau cine îi va antrena din vară, clujenii erau totuși hotărâți să salveze un întreg sezon pe acest final de campionat. Și primul semnal vroiau să-l dea chiar sub privirile lui Răzvan Lucescu. Numai că “feroviarii” au uitat un lucru. Aveau în față echipa antrenată de noul selecționer al României, fapt pentru care prima ocazie cu adevărat periculoasă la poarta lui Coman a venit abia după o jumătate de repriză din gheata lui Pereira (24), jucătorul care este cu un picior în curtea celor de la Benfica Lisabona. Imediat după “torpila” trimisă de  “Uru”,  Tony (28) și Kone (29) și-au adus aminte că încă sezonul compețional nu s-a încheiat și l-au întins zdravăn pe Coman, însă fără efect pe tabela de marcaj.

Mara și Gabi Mureșan, singurii români din primul unsprezece al CFR-ului, au ținut să-i arate selecționerului că sunt o soluție pentru reprezentativa României și au avut câteva reușite tehnice care i-au dat de gândit lui Lucescu,  Mara amețindu-l în dese rânduri pe Ezequias cu driblingurile în serie de pe partea dreaptă. Însă un străin avea să aducă fericirea în rândul fanilor vișiinii, Peralta (74) dând lovitura de grație brașovenilor cu un sfert de oră înainte de finalul jocului. CFR urcă până pe locul patru în clasamentul Ligii și așteaptă ca pașii greșiți ai Timișoarei și Urziceniului pentru a spera la locul secund ce duce în Liga Campionilor. 

Lucescu jr., aclamat la Cluj

Suporterii campioanei i-au făcut o primire caldă noului selecționer, Răzvan Lucescu, antrenorul brașovenilor fiind primit cu aplauze la intrarea în teren. La ultima întâlnire oficială cu un selecționer la Cluj, publicul ardelean a cerut demisia lui. A fost după România-Lituania 0-3, „victimă”: Victor Pițurcă.

Coman a revenit în poartă

La Cluj între buturile echpei antrenate de Răzvan Lucescu a revenit Dănuț Coman. Portarul brașovenilor a absentat trei etape din cauza unei accidentări la șoldul drept în partida de la Craiova. În schimb, Stelea accidentat a absentat, rezervă de portar fiind Kajcsa.

Galeria brașoveană a ironizat CFR-ul

Aproximativ 40 de suporteri „galben-negri” au însoțit trupa lui Lucescu jr la Cluj. „80 de ani de B, 2 de istorie/ Vi se apun anii de glorie”, au afișat aceștia un banner la câteva minute de la startul partidei de pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu.

Publicat: 17 05. 2009, 09:27
Actualizat: 17 05. 2009, 09:29