Florin Talpan, pus în încurcătură în sala de judecată?! Ce s-a întâmplat la proces: „N-a știut să răspundă la această întrebare”. De ce FCSB deține palmaresul și nu CSA Steaua

Atac frontal la Florin Talpan și CSA după ultimul termen din procesul pentru palmares: „Au recunoscut FCSB ca fiind Steaua! El mergea în lojă pe vremea aia” | EXCLUSIV ProSport Live
Vezi galeria foto - 4 poze

Virgil Boglea, avocatul și președintele Asociației „Salvați Steaua”, a dezvăluit cum a decurs o nouă înfățișare în procesul pentru palmares dintre FCSB și CSA Steaua.

În cursul zilei de luni, 14 iunie, a avut loc o nouă înfățișare în procesul pentru palmares dintre CSA Steaua și FCSB, iar Asociația „Salvați Steaua” a anunțat pe Facebook că un verdict se va da la finalul lunii iunie.

Potrivit spuselor lui Virgil Boglea, Florin Talpan, colonelul de justiție al Clubului Sportiv al Armatei, a fost pus în încurcătură de o întrebare legată de palmares.

Virgil Boglea a dezvăluit că Florin Talpan a fost pus în încurcătură în procesul pentru palmares dintre FCSB și CSA Steaua

Avocatul a scos în evidență un detaliu interesant. Acesta susține că în acest proces Clubul Sportiv al Armatei solicită palmaresul de la FCSB, ceea ce înseamnă că în momentul de față echipa lui Gigi Becali deține palmaresul și dinainte de anul 2003.

Virgil Boglea a povestit că instanța l-a întrebat pe Florin Talpan de ce acesta solicită palmaresul până în anul 2003 și nu până în 1998, an în care echipa de fotbal din Ghencea a ajuns pe mâna lui Viorel Păunescu, moment până în care echipa promovată recent în Liga 2 ar fi îndreptățită să solicite palmaresul. Florin Talpan nu ar fi știut să explice acest aspect.

„Cred că pe la ora 19 s-a terminat procesul. A durat în jur de 4 ore. Au participat cei doi avocați ai clubului FCSB, domnul consilier Florin Talpan, eu și doamna avocat a Asociației Steaua 1947. Procesul a început destul de bine pentru noi. Am fost puși în postura de a formula propriile noastre cereri. Am mai propus și o serie de înscrisuri.

Asociația Fotbal Club Steaua București se înființează pentru a continua activitatea secției de fotbal a CSA Steaua și a tradițiilor glorioase. Ei au vrut să anuleze chestia asta, dar nu au reușit. Avem o adresă semnată de ministrul Apărării Naționale.

Domnul Talpan a fost întrebat ce înțelege prin noțiunea de palmares, dar n-a știut să răspundă la această întrebare. A zis că ține de marcă. Poate știe, eu nu vreau să planeze din partea mea vreo suspiciune în această direcție, dar asta s-a întâmplat în sala de judecată. La întrebarea doamnei judecător, Talpan a spus că domnul Becali apare la televizor și spune că are palmaresul Stelei și lezează imaginea clubului.

Palmaresul este ansamblul victoriilor dintr-o competiție. E vorba despre trofee câștigate, loc în clasament și performanțe pe plan internațional.

Domnul consilier juridic nu s-a așteptat să depunem probe și a fost luat prin surprindere. În cererea de chemare în judecată FCSB a fost chemată ca pârâtă. Nu pentru că CSA consideră că are palmaresul la fotbal, ci pentru că palmaresul în momentul de față e deținut de FCSB. Când a fost întrebat de ce cere palmaresul până în 2003 și nu până în 1998, domnul Talpan s-a încurcat”, a spus Virgil Boglea, la Radio Sport 1.

Publicat: 14 06. 2021, 23:58
Actualizat: 15 06. 2021, 00:07