Vine Mulțescu la Ceahlăul?

Antrenorul nu a semnat încă niciun contract pentru că așteaptă să vadă dacă echipa nemțeană va juca tot în Liga I și din vară.

„Am mai multe oferte. Și din România, dar și din Turcia. Vom vedea ce se va întâmpla. Îmi doresc să rămân în România, pentru că am de luat mai multe revanșe față de mine. Vreau să merg la un club care are pretenții pentru a face performanță“, a spus Gigi Mulțescu. Dacă Mulțescu a refuzat să spună despre negocierile cu Ceahlăul, fiul său, Cătălin, a dezvăluit faptul că oficialii Ceahlăului l-au întrebat dacă tatăl lui, antrenorul Gigi Mulțescu, ar agrea varianta venirii la Piatra-Neamț. „N-ar fi exclus să se ajungă la pista cu tatăl meu antrenor la Ceahlăul. Personal, mi-ar plăcea să lucrez din nou cu el. E tipul de antrenor care stă de dimineața până seara pe teren. Este omul care e cu tine mereu, dacă știi să ți-l apropii. Umblă, se zbate pentru echipă și caută elemente de perspectivă acolo unde e cazul“, a încheiat Cătălin Mulțescu.

Altfel, portarul nemțenilor a declarat ieri că dorește să continue cu Ceahlăul cel puțin un an, pentru a le răspunde astfel tuturor celor care l-au acuzat de blat la meciul cu Universitatea Craiova, din ultima etapă a sezonului trecut. „Voi continua cu Ceahlăul, pentru că vreau să le dau peste bot contestatarilor mei, iar primul pas pe care o să-l fac va fi prelungirea contractului“, a declarat Cătălin Mulțescu.

– Gheorghe Mulțescu, antrenor

echipe de Liga I a antrenat Gigi Mulțescu în sezonul trecut, „U“ Cluj și Dinamo, fiind dat afară de la ambele formații înainte de a-și încheia mandatul

Publicat: 27 05. 2008, 00:03
Actualizat: 27 05. 2008, 14:36