Viitorul – Young Boys Berna, scor 1-1, în al doilea amical al zilei. „Regele” Hagi a folosit numai jucători sub 21 de ani

Echipa FC Viitorul a terminat la egalitate, marți, scor 1-1, cu echipa de tineret a clubului elvețian Young Boys Berna, într-un meci amical din cadrul stagiului de pregătire din Antalya, informează site-ul oficial al grupării din Liga I.

Golul Viitorului a fost înscris de Ionuț Vînă, în minutul 6.

În această întâlnire, antrenorul Gheorghe Hagi a folosit numai jucători sub 21 de ani. Tot azi, prima echipă a Viitorului a remizat cu SV Ried.

Următorul meci amical al Viitorului va avea loc vineri, împotriva formației slovace Sparta Mijava.

 

Publicat: 03 02. 2015, 21:33
Actualizat: 03 02. 2015, 21:34