VIDEO „Nebunie” cu fanii Craiovei în cursa spre Italia. Reacția stewardeselor când au început să strige „Cine nu sare!” în timp ce avionul era în zbor

This browser does not support the video element.

  • AC Milan – CS U Craiova (în tur, 1-0), joi, de la 21:45, live blog pe ProSport și în direct la ProTV

CS U Craiova va avea parte de o susținere puternică în returul cu AC Milan, de pe San Siro. Oltenii au avut alocate peste 5000 de bilete pentru partida din Italia, iar trupa lui Devis Mangia va juca în fața unui stadion aproape plin, la ora partidei fiind așteptați peste 65.000 de suporteri.

Fanii olteni au început să ajungă la Milano în această dimineață și sunt încrezători într-un rezultat bun.

Aceștia și-au făcut încălzirea pentru meciul de pe San Siro chiar în aeronava de pe ruta Craiova – Bergamo și le-au dat bătăi de cap
însoțitoarelor de zbor, care au reușit cu greu să-i liniștească (Vezi imagini în playerul video).

Stewardesele au intervenit în momentul în care un grup de oltenii au început să strige „Cine nu sare!” și mai mulți pasageri au vrut să le urmeze sfatul. Din fericire, zborul a decurs fără incidente și toți pasagerii au ajuns în siguranță la Bergamo.

Publicat: 02 08. 2017, 11:47
Actualizat: 03 08. 2017, 20:14