VIDEO Fotbalul românesc crede în Astra. „Putem spera! Nu le-au fost superiori cu nimic.” Care sunt atuurile trupei lui Șumudică la Genk

This browser does not support the video element.

Daniel Isăilă, fostul antrenor al echipei Astra Giurgiu, a declarat la ProSport LIVE, că este optimist în privința șanselor de calificare pe care le are formația lui Marius Șumudică în manșa retur cu Genk, din șaisprezecimile Europa League.

„Putem să sperăm la o calificare joi seară. Cei de la Genk nu au fost cu nimic superiori în meciul din tur, poate doar în prima repriză, apoi Șumudică a mutat inspirat cu trecerea lui Săpunaru în centrul terenului și Astra a arătat mult mai bine. Astra se mobilizează bine în meciurile din deplasare și cred că avem șanse. Este clar că nu va fi ușor, mai ales când ajungi să joci într-o astfel de competiție, la un asemenea nivel„, a declarat Daniel Isăilă la ProSport LIVE.

Fostul tehnician de la Astra Giurgiu își pune mari speranțe în jucătorii cu experiență din formația lui Marius Șumudică. Constantin Budescu a reușit un gol superb în meciul tur cu Genk, încheiat la egalitate, scor 2-2, pe stadionul Marin Anastasovici. Japonezul Takayuki Seto a marcat cel de-al doilea gol pentru campioana României.

„Astra are jucători extrem de valoroși, cu experiență, Budescu, care poate decide singur meciul, Daniel Niculae, Teixeira, cu o vitalitate ieșită din comun la vârsta sa, Săpunaru. Cred că se poate obține o calificare importantă”, a declarat Daniel Isăilă la ProSport LIVE.

Partida retur dintre Genk și Astra Giurgiu se va disputa, joi seară, de la ora 22:05.

 

 

Publicat: 23 02. 2017, 10:51
Actualizat: 23 02. 2017, 10:52