VIDEO | A fost găsit înlocuitorul lui Alibec! Fostul atacant de la CFR care vine să fie golgheter la vicecampioana României

Imediat după plecarea lui Denis Alibec la Astra s-a aflat și numele atacantului care îi va lua locul în atacul echipei. Fostul vârf al CFR-ului, Cristian Lopez (29 de ani), ar urma să vină la vicecampioana României și să se lupte la campionat împotriva fostei sale echipe.

Spaniolul a fost unul dintre cei mai buni atacanți din România între 2015-2016 și a marcat de 16 ori, în 38 de meciuri la formația din Gruia. Au urmat doi ani la fel de buni și în Franța, la Lens, unde a marcat 33 de goluri, iar acum viitorul său pare să fie tot în România, conform ProX.

Sursa citată susține că Nicolae Dică și Mihai Stoica și-au dat acordul pentru ca atacantul să revină în Liga 1 Betano, iar ultimul cuvânt îl va avea Gigi Becali, care a susținut în mai multe rânduri, în ultimul timp, că un atacant străin va veni la echipă.

Nu e prima dată când FCSB a încercat să-l transfere pe Cristian Lopez. Imediat după ce CFR a câștigat Cupa României, în 2016, finanțatorul FCSB a propus un schimb Tade-Lopez, dar „feroviarii” au preferat să-l trimită în Franța.  

 

Publicat: 27 07. 2018, 20:37
Actualizat: 27 07. 2018, 20:38