Victorie de la punctul cu var. Botoșani – „U” Cluj 1-0

FC Botoșani s-a impus cu 1-0 în fața formației Universitatea Cluj într-un meci cu două reprize diametral opuse, o primă repriză cu puține faze de poartă, încheiată 0-0, și o a doua repriză spectaculoasă, cu multe acțiuni frumoase și un gol marcat din penalty, de Vașvari, în minutul 74.

Înainte de startul meciului, pe terenul stadionului Municipal din Botoșani și-a făcut apariția Ilie Năstase, invitat special al oficialilor FC Botoșani. Fostul mare tenismen a dat lovitura de începere a jocului.

Prima repriză a meciului a fost una modestă, cu puține faze de poartă, cu multe faulturi și multe proteste. Ambele echipe au fost mai preocupate să nu primească gol decât să pună în pericol poarta adversă. Prima șansă de gol a venit abia în minutul 33, când olandezul Martinus Quenten a trimis pe lângă poartă de la peste 30 de metri. Replica oaspeților a venit două minute mai târziu, dar Calcan nu l-a putut învinge pe Curileac. În minutul 43, FC Botoșani putea deschide scorul prin Batin, dar fostul atacant al CFR Cluj tras pe lângă poartă din interiorul careului.

La pauză, Leo Grozavu a făcut o dublă schimbare. I-a scos pe Ianc și Ivanovici și i-a introdus pe Croitoru și Șvichi. Schimbările tehnicianului a avut efect iar FC Botoșani a început repriza secundă în atac. Prima ocazie de gol i-a aparținut lui Homei, dar șutul acestuia a fost respins de Veselovsky. Clujenii au încercat să-l surprindă pe Curileac cu șuturi de la distanță, dar mingile trimise de Bucșă și Viveiros au trecut peste poartă. În minutul 72, Batin a scapat singur cu Veselovsky, a căzut în careu, iar centralul Adrian Cojocaru a arătat punctul cu var și cartonaș galben pentru goalkeeperul clujean. Gabi Vașvari, specialistul echipei FC Botoșani, a transformat lovitura de la 11 metri și a adus gazdele în avantaj. 

Mihai Teja a făcut modificări ofensive, i-a introdus pe Jula și pe Cristocea, dar ocaziile mari au aparținut tot botoșănenilor. Șvichi a fost aproape de gol după o acțiune personală de efect, dar Veselovsky și-a salvat echipa în ultimul moment. Moldovenii au mai avut o mare ocazie de gol în minutul 82, când Batin a scapat singur pe contraatac, dar a șutat pe lângă poartă. Finalul partidei nu a mai adus faze periculoase, gazdele reușind să țină mingea departe de poartalui Curileac.

Foto: Dan Hritcu

Publicat: 24 08. 2014, 20:00
Actualizat: 25 08. 2014, 11:40