Victoraș Iacob a reușit să-i cucerească pe fanii noii sale echipe!** Fostul stelist explică motivul care l-a împins să semneze cu „U” Cluj

-Victoraș Iacob spune că nu l-a interesat deloc partea financiară când a ales „U” Cluj
-Cel mai important om de gol al Stelei, în sezonul „uefantastic” din 2006 a ajuns la „U” Cluj. Iacob speră ca actuala Steaua să ajungă în finală.Iacob e bucuros că a scăpat de criza din fotbalul grec și spune că Liga I nu o să ajungă niciodată atât de rău.

Cum de ai ales să semnezi cu un club în insolvență?
Am vorbit cu Ioan Mărginean și Ionel Ganea și mi-au spus că situația nu e roz, dar nu pentru asta am venit. Vreau să ajut. La bine vin toți, la greu mai puțini. E și o șansă pentru mine să revin în Liga I.

Nu cred că banii te-au convins?

Nicidecum (râde). Dacă era să mă gândesc la asta nu veneam.

Vei juca pe gratis?
Oarecum, voi juca fără bani, da. Nu asta e important acum.

„N-am uitat să dau goluri”

Puteți salva „U” Cluj alături de Ganea?
Pentru asta suntem aici. Avem mari speranțe. Gândindu-mă la lotul de jucători și la staff-ul tehnic, sunt sigur că ne putem salva.

Te-a schimbat mult fotbalul din Germania și Grecia?
Asta rămâne de văzut. Am pierdut puțin timp acum pentru că n-am putut evolua până nu mi-am rezolvat problemele contractuale, dar să sperăm că goluri mai știu să dau. Nu cred că am uitat (râde).

E criză și în fotbalul românesc. Se compară cu cea din fotbalul grec?
În Grecia sunt probleme foarte mari. Jucătorii străini au plecat și jumătate din echipe au doar fotbaliști sub 21 de ani. Doar echipele mari își permit să investească. În Liga I există un echilibru. E altceva.

„Steaua poate câștiga Europa League”

Cum ți se pare actualul sezon al Stelei în Europa League? Vă pot depăși performanța din 2006?

Au realizat un sezon foarte bun, dar dacă nu gândim la performanțe mai au de două tururi ca să ne egaleze. E greu să faci o comparație între cele două echipe. Erau jucători cu nume mai mari atunci. Parcă se apropie ca joc. Nu m-aș supăra deloc să ajungă în finală. Eu chiar cred că pot să o facă.

Pot să treacă de Chelsea?
Sigur că da. Trebuie să arate că Steaua rămâne o echipă cu un blazon bun și să poarte cu mândrie tricoul Stelei.


Oarecum, voi juca fără bani, da. Nu asta e important acum.
Victoraș Iacob, atacant „U” Cluj

Vreau să ajut. La bine vin toți, la greu mai puțini. E și o șansă pentru mine să revin în Liga I
Victoraș Iacob, atacant „U” Cluj

Steaua poate elimina Chelsea. Aș vrea să câștige Europa League
Victoraș Iacob, atacant „U” Cluj

Nu se poate compara echipa de astăzi a Stelei cu cea din 2006. Poate ca joc să se apropie

Victoraș Iacob, atacant „U” Cluj

5 luni au trecut de la ultimul gol marcat de Iacob, pentru grecii de la Niki Volos

5 goluri a marcat Iacob în sezonul de Cupa UEFA, când Steaua a ajuns în semifinale


Publicat: 06 03. 2013, 18:51
Actualizat: 06 03. 2013, 18:52