Victor Becali anunță: „Nu cred că transferul lui Contra la Dinamo se va realiza”

Impresarul Victor Becali a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, că nu crede că transferul internaționalului Cosmin Contra de la Getafe la Dinamo se va realiza, deși echipa antrenată de Mircea Rednic ar avea nevoie de experiența fundașului.

"Cred că zvonul venirii lui Contra la Dinamo a apărut de la o declarație a domnului Turcu, care a spus că va veni un jucător tânăr. Dar era vorba de Moți. Contra însă nu e un jucător tânăr. El e un jucător bun de care cred că Dinamo ar avea nevoie, dar nu cred că transferul lui se va realiza
", a declarat Becali, informează Mediafax.

În ultimul timp în presa centrală s-a vehiculat informația potrivit căreia Cosmin Contra ar urma să fie transferat la Dinamo.
 

Publicat: 14 02. 2009, 14:52
Actualizat: 14 02. 2009, 14:57