Rapid, reacție oficială cu privire la transferul lui Hatem Ben Arfa: „Mai are ani de jucat!”

Victor Angelescu, finanțatorul clubului Rapid București, a vorbit despre posibilitatea ca Hatem Ben Arfa, mijlocașul francez în vârstă de 34 de ani, să fie transferat la gruparea giuleșteană.

După ce site-ul suporterilor rapidiști, 1923.ro, a anunțat faptul că Rapid este pregătită să îi ofere lui Hatem Ben Arfa un salariu lunar de 15 mii de euro plus o primă de instalare, Victor Angelescu a contrazis această informație.

Patronul giuleștenilor a recunoscut că Rapid nu are puterea financiară de a-l transfera și de a-l păstra pe Hatem Ben Arfa.

Victor Angelescu, despre posibilul transfer al lui Hatem Ben Arfa la Rapid

De asemenea, Victor Angelescu a explicat că nici Hatem Ben Arfa ar putea ținti mai sus, deși are deja 34 de ani. Finanțatorul Rapidului este de părere că francezul mai poate juca la un nivel înalt și pe un salariu mai mare decât i-ar oferi gruparea giuleșteană.

„Nu cred că avem noi puterea să-l aducem pe Ben Arfa. Nu cred că este cazul, nu am vorbit despre asta și nu cred că e cazul. Cred că mai are ani de jucat și sunt echipe care-i pot oferi un salariu mult mai mare decât cel pe care putem să i-l oferim noi.

Vindem tricouri și fără Ben Arfa, nu e o problemă. Nu cred că s-ar vinde, nu există să vinzi 100.000 de tricouri cu un jucător în România”, a spus Victor Angelescu, la Pro X.

Peste 400 de meciuri a bifat Hatem Ben Arfa la echipe importante din Europa și are un palmares impresionant: cinci titluri de campion al Franţei, patru cu Lyon şi unul cu Marseille, trei Cupei are Franţei, câte una cu Stade Rennais, PSG şi OL. De asemenea, are trei Cupe ale Ligii Franţei, două cu PSG şi una cu OL, plus șapte Supercupe ale Franţei, cu OM, OL şi PSG.

  • 3 milioane de euro este cota de piață a lui Hatem Ben Arfa, potrivit Tranfermarkt.
  • Olympique Lyon, Olympique Marseille, Newcastle United, Hull City, OGC Nice, PSG, Rennes, Real Valladolid și Girondins Bordeaux sunt echipele pentru care a jucat Hatem Ben Arfa.
  • 15 meciuri și două goluri a bifat Hatem Ben Arfa pentru naționala Franței, în perioada 2007 – 2015.
Publicat: 03 09. 2021, 14:55
Actualizat: 03 09. 2021, 14:58