Vicecampionii, luați din nou peste picior de declarațiile lui Șumudică: „Iată că s-a făcut dreptate, a ajuns la națională”. Împrejurarea prin care Niță a prins lotul pentru meciul cu Danemarca

Christoph Daum a fost nevoit să cheme doi jucători de urgență, de pe lista adițională, după ce Bogdan Stancu și Silviu Lung jr. au probleme medicale. Dacă în locul atacantului a fost chemat Gheorghe Grozav, traumatismul cranian suferit de portarul Astrei l-a adus în lotul pentru meciul cu Danemarca pe Florin Niță.

Silviu Lung jr. a devenit indisponibil, după ce șutul lui Omrani l-a lovit direct în față, din câțiva metri, astfel că poartarul va rata cel mai important meci al României până în acest moment. Marius Șumudică nu s-a putut abține, după ce a pierdut cu 3-2, în fața lui CFR, și i-a „înțepat” pe vicecampioni, vechii săi rivali din Liga 1: „Niță e pregătit, deja cred că și-a făcut bagajele, și-a făcut duș, e în drum spre echipa națională. Și eu îi doresc baftă, fiindcă este unul dintre cei mai buni portari. Și iată că s-a făcut dreptate, cum spuneau cei de la Steaua. A ajuns și Niță la națională”, a declarat Șumudică la finalul partidei.

România va juca împotriva Danemarcei un meci crucial, în contextul calificării la CM din 2018, din Rusia, iar Șumi și-a expus doleanțele pentru partida care va avea loc pe 26 martie: „Îmi doresc să văd un meci frumos și să nu-mi aduc aminte de pelicula „Astă seară dansăm în familie”, a adăugat Șumudică.

Publicat: 18 03. 2017, 19:00
Actualizat: 18 03. 2017, 22:40