Vești proaste pentru „câini”! Pulhac, out tot turul! Ce variante de rezervă are Ciobotariu

Dinamoviștii caută în continuare o variantă viabilă pentru a acoperi flancul stâng al apărării, iar cea mai la îndemână soluție, Cristi Pulhac, este în continuare sub semnul întrebării.

Apărătorul este la Roma, acolo unde se tratează pentru problemele musculare de care suferă și a început deja antrenamentele ușoare cu mingea.

Totuși, roș-albii nu cred că se vor baza pe Pulhac în acest tur și așteaptă revenirea fundașului la parametrii optimi abia din primăvară.

Pe partea stângă, Ciobotariu îi are la dispoziție pe Ze Diabate și Nicolae Mușat, însă niciunul nu a reușit să impresioneze în primele opt etape. Pentru a întări acest post, „câinii” l-au adus în probe pe grecul Darlas, dar în două zile nu prea a ieșit în evidență cu nimic, iar zilele viitoare este posibil ca fundașul elen să părăsească echipa.

Publicat: 28 09. 2011, 13:16
Actualizat: 28 09. 2011, 13:17