Variantă surpriză pentru Reghe. Ar putea investi banii arabilor la un club din Liga 1. Ce propunere a primit

  • Laurențiu Reghecampf ar putea renunța pentru moment la antrenorat, după despărțirea de Al Hilal. Prietenul său, Florian Walter, îl atrage către „U” Cluj.
  • Discuția privind o eventuală colaborare între Reghecampf și Walter la „U” Cluj este mai veche, tehnicianul confesându-i-se prietenului său că n-ar mai fi tentat să antreneze un alt club din Liga 1.

Tehnicianul proaspăt demis de la Al Hilal și-ar putea schimba meseria. Laurențiu Reghecampf nu duce lipsă de oferte pentru a prelua banca tehnică a mai multor echipe și nu este exclusă o posibilă ofertă de revenire în Ghencea. Totuși, tehnicianul are „pe masă” și o propunere diferită față de toate celelalte. Bun prieten cu Reghecampf, Florian Walter, principalul creditor de la Universitatea Cluj, i-a propus tehnicianului să renunțe pentru moment la antrenorat și să-l urmeze la formația clujeană. Lui Reghe i s-a propus să devină managerul general al echipei și să aibă putere supremă de decizie, dar ar putea participa activ și la capitalul clubului, care momentan se află în insolvență.

Florian Walter este dispus să-i cedeze și o parte din acțiuni. Discuția între cei doi pe această temă este mai veche și a început încă după ce Reghecampf a semnat cu arabii de la Al Hilal, se zvonește în anturajul celor doi. Se pare că tehnicianul i-ar fi spus lui Walter că îi va fi greu să mai accepte o ofertă de a antrena, mai ales în Liga 1, după ce a pregătit Steaua și Al Hilal.

Atunci, Walter i-a spus prietenului său că îl așteaptă oricând la „U” Cluj pentru a-l pune numărul unu în club. Discuția începută ca o glumă s-ar putea concretiza, mai ales că Reghecampf s-a despărțit de Al Hilal și ar fi încurajat să-și încerce norocul ca și conducător.

Au mai colaborat

Prietenia dintre finanțatorul Universității și Reghecampf este de notorietate. Cei doi sunt în relații bune încă de când ultimul pregătea Concordia Chiajna și obișnuiesc să-și petreacă vacanțele împreună. Florian Walter a fost și invitat de Laurențiu Reghecampf în Arabia Saudită, unde a urmărit de pe stadion returul finalei Cupei Campionilor Asiei, pierdută de Al Hilal.

Relațiile apropiate dintre cei doi s-au putut observa și în fotbal. Nu întâmplător, soția fostului antrenor al Stelei a devenit președinte al Universității după plecarea lui Walter la Petrolul, iar mai mulți jucători ai clujenilor sunt impresariați de aceasta.

Ogăraru, numit la ziua lui Reghe

Relațiile apropiate dintre cele două familii au dus și la instaurarea lui George Ogăraru pe banca tehnică a lui „U” Cluj. Florian Walter a fost convins de Reghecampf și de soția acestuia să mizeze pe serviciile tehnicianului care pregătea atunci echipa secundă a lui Ajax. Negocierile s-au purtat chiar la petrecerea organizată de ziua fostului antrenor al Stelei, după care Ogăraru a și fost numit președinte al Universității.

Foto: stiridesport.ro

Publicat: 17 02. 2015, 08:14
Actualizat: 17 02. 2015, 08:43