Varianta Liviu Ciobotariu a picat! Dinamoviștii s-au reorientat rapid și au un alt antrenor pe care încearcă să-l convingă să semneze | EXCLUSIV

Liviu Ciobotariu, antrenorul echipei FC Botosani, urmareste meciul de fotbal contra echipei Dinamo Bucuresti din etapa a VI-a a play-out-ului Ligii 1, disputat pe stadionul Stefan cel Mare din Bucuresti, luni, 22 aprilie 2019. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Dinamoviștii au negociat în ultimele zile cu Liviu Ciobotariu (48 de ani) pentru a-l aduce pe banca tehnică în locul cehului Dusan Uhrin. Totul a căzut însă!

Ciobotariu a încercat să negocieze cu Federația Libanului s-o antreneze în paralele și pe Dinamo, însă libanezii n-au acceptat. În aceste condiții, Ciobotariu a luat decizia să continue la naționala Libanului, unde are un salariu foarte mare pe care Dinamo nu-l poate acoperi în acest moment.

În această situație, principala variantă este din nou Adrian Mihalcea (43 de ani). Florin Prunea insistă foarte mult pe varianta Mihalcea, argumentând că acesta e un antrenor care stă foarte bine din punct de vedere defensiv, apărarea „câinilor” fiind principala problemă invocată de managerul general al dinamoviștilor.

Ultima ședință are loc azi

Într-o oră, Bălănescu, Prunea și Negoiță se vor întâlni din nou pentru a discuta situația băncii tehnice. Aceștia vor încerca să discute astăzi cu Mihalcea, doar dacă și patronul roș-albilor își va dori acest lucru. Mihalcea e pe gustul lui Prunea și al lui Bălănescu în acest moment.

„În momentul de față situația este clară, la fel ca ieri. Nu am fost contactat. Primesc multe telefoane, dar în acest moment asta e situația. Nu aș dori să vorbesc despre asta pentru că nu ar fi fair-play. Știți foarte bine că aș fi în secunda doi la Dinamo dacă stau să gândesc cu sufletul, dar sunt alte probleme de rezolvat. Am văzut și eu ce scriau cei de la PCH. Ei sunt puțin revoltați și mesajul este către conducere. Numele meu este implicat fără voia mea. Eu aș negocia cu cineva din club dacă ar fi să negociez, iar Prunea și Bălănescu fac parte din club” – Adrian Mihalcea, la ProSport Live

7 sezoane a jucat Mihalcea la Dinamo (1996-2002 și 2004/2005)

Publicat: 10 03. 2020, 15:54