Dezvăluiri din vestiarul lui FC Botoșani: „El era cel mai bun de la noi, nici la Hagi nu făcea față”. Cum a reușit Marius Croitoru să ducă echipa la un punct de liderul CFR Cluj

FC Botoșani a urcat pe locul secund în clasamentul Ligii 1, la un punct în spatele liderului CFR Cluj, iar patronul Valeriu Iftime și antrenorul Marius Croitoru culeg laurii.

După ce a învins-o pe Dinamo, scor 2-1, în „Ștefan cel Mare”, în cadrul etapei a noua din Liga 1, FC Botoșani s-a apropiat la doar un punct de liderul CFR Cluj, care are însă, într-adevăr, cu un meci mai puțin.

Patronul Valeriu Iftine pune parcursul bun al echipei sale pe seama antrenorului Marius Croitoru.

Valeriu Iftime, laude pentru Marius Croitoru, după ce FC Botoșani a urcat pe locul 2 în Liga 1

Omul de afaceri din Botoșani a explicat că Marius Croitoru este cel care își alege jucătorii și care se ocupă de evoluția acestora. De asemenea, Valeriu Iftime a criticat Federația Română de Fotbal pentru regula privind antrenorii fără Licență Pro care nu pot da indicații de pe margine.

„Marius Croitoru are cel mai mare merit pentru aducerea jucătorilor. Contează cum îi alegi și cum îi folosești. Vedeți că jucătorii buni de la noi ajung în alte echipe și nu mai sunt la fel de buni. Noi dăm foarte multă încredere unui jucător.

Keyta, care era cel mai bun de la noi, nici la Hagi nu făcea față. Malcom a stat degeaba 6 luni, l-am adus și nici noi nu știam ce e cu el. Intrând în jocul nostru, a avuns să fie indispensabil echipei.

Marius îi vede, îi citește, mie îmi trimite filmulețe cu ei. Nu își dezvăluie criteriile după care alege jucătorii. El nu e afectat de problema cu Licența Pro, este un om normal la cap.

Federația a căzut într-o plasă, încercând să le pună botnițe unor antrenor care nu au Licența Pro. Ei încă insistă pe prostia asta. Este clar că trebui să avem școală, eu cred în școală, dar asta nu înseamnă că Licența A nu valorează nimic. Marius are ceva special în el, a trăit doar în fotbal, iar echipa noastră produce fotbal”, a spus Valeriu Iftime, la Digi Sport.

Marius Croitoru explică parcursul bun al lui FC Botoșani

La rândul lui, Marius Croitoru și-a lăudat jucătorii și a rămas modest în ceea ce îl privește.

„Noi trebuie să găsim fotbaliști care au o școală bună în spate, să-i descoperim, după care să-i punem pe picioare. Suntem o echipă care a obișnuit fanii din Botoșani cu performanța, playoff-ul este o performanță pentru noi. E normal să existe dorința de a face lucrurile bine.

Este numai meritul jucătorilor pentru ce se întâmplă la Botoșani. Eu mereu am vrut ca echipa mea să joace ofensiv, cred că acest lucru se vede. Îmi doresc foarte mult să ajungem în playoff, după care vom vedea ce va fi”, a spus și Marius Croitoru.

Publicat: 20 09. 2021, 16:29