Valeriu Iftime, noi detalii despre transferul lui Denis Haruț la FCSB: „Am bătut palma virtual!”. Suma finală + pe ce post va juca fotbalistul

În imagine, Denis Haruț și Alex Cicâldău
Vezi galeria foto - 5 poze

Valeriu Iftime, finanțatorul echipei FC Botoșani, a oferit ultimele detalii despre transferul lui Denis Haruț (21 de ani) la FCSB.

Deși Valeriu Iftime a declarat că nu vrea să îl cedeze pe Denis Haruț în schimbul unei sume mai mici de 800 de mii de euro, iar Gigi Becali oferea doar 600 de mii, cei doi patroni au ajuns la un consens și tranzacția se va face în cele din urmă pe 700 de mii, iar FC Botoșani va păstra 20% procente dintr-un viitor transfer.

Mai mult decât atât, Valeriu Iftime a dezvăluit că FCSB plănuiește să îl folosească pe Denis Haruț pe postul de fundaș central, deși el la bază este fundaș dreapta.

Valeriu Iftime, noi detalii despre transferul lui Denis Haruț la FCSB

„Nu știu ce se mai poate întâmpla ca să nu se transfere. Virtual am bătut palma. Până la urmă a trebuit să cedez și eu și domnul Becali. Am ajuns jumătatea sumei, la 700 de mii, plus 20% procente.

El trebuie să fie folosit ca fundaș central, pentru că e un băiat inteligent și ar trebui să fie un fundaș central pentru construcția jocului. Are tot ce îi trebuie. Are o vedere excepțională, e un copil inteligent, știe mult din jocul ăsta. Eu cred că e postul pe care se va dezvolta sau poate mijlocaș la închidere”, a spus Valeriu Iftime, la Digi Sport.

Ce se întâmplă cu Andrei Chindriș

Gigi Becali și Valeriu Iftime au fost în discuții multă vreme și pentru transferul lui Andrei Chindriș (21 de ani), fundaș central de meserie. Cele două părți nu s-au înțeles, iar acum patronul lui FC Botoșani nu mai vrea să îl vândă pe Andrei Chindriș decât începând din vară.

„Trebuie să rămână, pentru că am nevoie de un jucător U21 stabil și va rămâne categoric până în vară. Are o ofertă din Ungaria, din câte am înțeles, dar nu îl voi vinde până în vară”, a spus Valeriu Iftime.

Publicat: 08 01. 2021, 17:51
Actualizat: 08 01. 2021, 17:55