Valeriu Iftime a dezvăluit ce s-a întâmplat cu Victor Dican! FC Botoșani a anunțat transferul, apoi a șters postarea!

Valeriu Iftime a dezvăluit ce s-a întâmplat cu Victor Dican
Vezi galeria foto - 4 poze

FC Botoșani l-a transferat pe Victor Dican de la Universitatea Cluj, a fost prezentat, dar postarea a fost ștearsă la scurt timp.

Victor Dican a fost adus la FC Botoșani ca înlocuitor al lui Bogdan Racovițan, jucător a semnat cu polonezii de la Rakow.

Contractul e valabil pentru o perioadă de trei ani și jumătate.

Valeriu Iftime a dezvăluit ce s-a întâmplat cu Victor Dican! FC Botoșani a anunțat transferul, apoi a șters postarea!

U Cluj a primit 100.000 de euro de la FC Botoșani pentru transferul lui Victor Dican.

Cota lui Dica este de 225.000 de euro, potrivit Transfermarkt.

„E la antrenament, știu că e al nostru, a semnat, nu s-a întâmplat absolut nimic. Suporterii de la U Cluj sunt supărați, nu știu mai multe detalii” a declarat Valeriu Iftime, conform Digi Sport.

liga2.prosport.ro arată că: „Victor Dican, originar din Râmnicu Vâlcea, joacă la ”U” Cluj de doi ani și jumătate, după ce a fost adus de la Metalurgistul Cugir. În ediția 2019-2020 de Liga 2 a evoluat în 20 de meciuri (1622 minute) și a înscris 3 goluri, în sezonul 2020-2021 a prins 14 partide (989 minute) și a marcat de 4 ori, iar în campionatul actual, 2021-2022, a evoluat în toate cele 16 meciuri (1179 minute), în 14 ca titular, și a înscris 2 goluri. Dican era un obișnuit, în ultima perioadă, al convocărilor la echipa națională under 21 a României”.

„Ăsta e mai bun (n.r. – se referă la Dican). Are școală. În primul rând am vorbit cu el și cu părinții lui, e un copil înscris la două facultăți și mi-au căzut toate siguranțele. Eu l-am sunat seara și el mi-a zis că învață, că are un proiect mâine. «Alo, am greșit? Ești fotbalist sau ești inginer, copile?» Gata, e al meu! Vine la mine și la anul zboară! O să-l aflați. Lumea îl știe, dar îl știe puțin, așa. E copil bun, are 21 de ani”, spunea recent Valeriu Iftime.

Publicat: 26 01. 2022, 18:52