Transfer uriaș visat de Craiova lui Victor Pițurcă: Valentin Mihăilă, la Real Madrid pe 50 de milioane de euro!

Valentin Mihaila (C) de la Universitatea Craiova isi manifesta bucuria dupa ce a marcat in poarta celor de la FC Voluntari, in ultima partida al optimilor de finala din Cupa Romaniei la fotbal, joi 31 octombrie 2019, la Vountari. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Victor Piţurcă spune că Valentin Mihăilă (19 ani), care a fost declarat cel mai bun tânăr jucător român la Gala Fotbalului, nu va pleca de la U Craiova decât după ce va câştiga un titlu în Bănie, cu excepţia unei oferte de nerefuzat.

Victor Pițurcă i-a fixat prețul lui Valentin Mihăilă!

Mijlocașul originar din Târgoviște a impresionat în acest sezon atât la U Craiova, cât și la naționala de tineret a României.

„M-am bucurat pentru Mihăilă, dar viaţa merge înainte, el nu a făcut decât câteva jocuri bune. Acum lumea aşteaptă cât mai mult de la el, să crească mult, are responsabilităţi. Foarte repede te duci înapoi dacă nu joci în continuare bine, dacă nu dă goluri şi pase de gol. Deocamdată nu ne gândim la plecarea lui, el trebuie să joace şi să ia un titlu cu Craiova, dar dacă vine Real Madrid şi dă 50 de milioane de euro pe el, atunci nu se mai pune problema să-l ţinem”, a declarat Piţurcă.

Valentin Mihăilă are deja 4 goluri în trei meciuri pentru naţionala de tineret a României, mai multe decât a marcat, în campionat, pentru Universitatea Craiova. Pentru olteni are trei goluri date în 41 de apariții la prima echipă.

Publicat: 03 12. 2019, 16:40
Actualizat: 03 12. 2019, 16:46