Va fi gata la timp? FOTO | Cum arată astăzi bijuteria de 55 de milioane € de la Craiova! Inaugurarea, programată pentru acest an

  • Jucătorii Craiovei și fostele glorii au vizitat lucrările de la stadionul „Ion Oblemenco”. Arena va avea 30.000 de locuri, iar lansarea oficială ar trebui să aibă loc la sfârșitul acestui an
  • Stadionul de la Craiova va fi al patrulea ridicat în ultimii ani în România, după „Ilie Oană” din Ploiești, Cluj Arena și Național Arena

Ritmul în care se lucrează la noua arenă a Craiovei i-a determinat pe cei de la CS Universitatea Craiova să întreprindă o „vizită de lucru” la casa care li se înalță și care se anunță a fi gata în toamnă. Jucătorii și staff-ul tehnic au fost însoțiți și de foști mari fotbaliști ai Științei, curioși și ei să vadă în ce stadiu se află lucrările. Cei prezenți și-au exprimat speranța ca echipa din Bănie să se afle în primul eșalon și la inaugurarea stadionului și să se apropie măcar de performanțele din trecut. Noul stadion costă aproximativ 55 de milioane de euro și va avea 30.000 de locuri.

VEZI ÎN GALERIA FOTO MAI MULTE IMAGINI

„Este visul fiecăruia să ajungem să jucăm pe acest stadion, mai ales al celor crescuți în Craiova. Din păcate, generația mea, Craiova Maxima, va juca doar un meci demonstrativ. Suntem în martie și mă gândesc că acum 33 de ani treceam de Kaiserslautern și ajungeam în semifinalele Cupei UEFA. Îmi doresc ca și arena nouă să fie umplută cu multe ore înainte de meci, ca pe vremuri. Nu cred că vom retrograda, fiindcă lotul este destul de bun, cu jucători talentați. Nu mă așteptam ca lucrările să fie atât de avansate, se pare că va fi gata în toamnă, la cum se lucrează” a spus componentul Craiovei Maxima, Gheorghiță Geolgău.

Va fi o arenă modernă, frumoasă și mult așteptată de craioveni. Cu siguranță vor fi mulți din jucătorii actuali care vor apuca să joace pe noul stadion, sper să-i motiveze această arenă pe tineri și să creeze o emulație în rândul lor, să-și dorească să ajungă fotbaliști și să joace aici. Dar deocamdată trebuie să ne concentrăm să strângem cât mai multe puncte și să nu ajungem într-o situație critică” a spus antrenorul Daniel Mogoșanu.

Căpitanul Craiovei, Valentin Iliev, a adăugat: „Este ceva extraordinar pentru Craiova, un oraș în care oamenii iubesc fotbalul. Sperăm să se câștige trofee pe acest nou stadion. Moralul o să fie unul la cote înalte în noua locație. Am înțeles că suporterii vor să vadă un amical cu Napoli la inaugurare, eu, personal, mi-aș dori să jucăm cu fosta mea echipă, ȚSKA Sofia”.

 

Publicat: 03 03. 2016, 14:33
Actualizat: 04 03. 2016, 08:47