UTA – Dinamo 0-0. „Câinii” smulg un punct la Arad, deși Marco Ehmann și Alex Răuță au văzut cartonașul roșu

Marko Vukcevic si Andrei Radu in meciul de fotbal dintre UTA Arad si Dinamo Bucuresti, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Francisc Neuman din Arad, duminica 13 februarie 2022. © FOTO:Ciprian Petcut/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

29 de ani au avut de așteptat suporterii UTA-ei pentru o victorie a favoriților la Arad, în fața marii rivale „roș-albe”, Dinamo și au rămas să aștepte. Arădenii aveau clar prima șansă după 4 puncte în „gestiunea Badea”, față de cifra zero în dreptul echipei preluate de Stoican și nu au reușit să se impună chiar dacă au terminat meciul cu doi oameni în plus.

Fiindcă Miculescu era suspendat, Badea l-a trimis pe Isac la mijloc, ca inter, alături de olandezul Ubbink, care lipsise la Cluj, cu CFR-ul. Dincolo, Stoican l-a debutat – oarecum surprinzător – pe sârbul Jovanovic (care-l atacase pe antrenorul său într-un mesaj pe Instagram ce a devenit public), într-o apărare cu cinci fotbaliști, menită să taie din apetitul ofensiv al adversarilor.

Dangubic a continuat sarabanda ratărilor

Doar că echipa gazdă a avut nevoie de doar 10 minute a-și crea prima ocazie limpede a meciului. Isac a desfăcut toată apărarea dinamovistă cu o pasă de 30 de metri, Dangubic (unul dintre campionul ratărilor mari în acest sezon) a scăpat singur cu Figueiredo, dar a trimis pe lângă poartă de la marginea careului. UTA rămas în presiune, a executat periculos câteva fixe în careul bucureștenilor, însă următoarea situație a venit pe un atac pozițional, când Isac a reluat din voleu alături de la 14 metri, după o fază lucrată de Laukzemis și Roger.

Ehmann își lasă echipa în zece

Ca și la meciul cu, croatul Dangubic avea să scuture plasa adversă, dar a fost semnalizat în offside. Același „nouar” al „Bătrânei Doamne” avea să reia cu capul exact în brațele portarului lui Stoican și tot el a suferit faultul unui posibil penanlty în duelul cu Buleică. Ehmann avea să le ușureze misiunea arădenilor cu două „galbene” luate în minutele 36 și 42, la al doilea aplicându-i un cot în figură lui Shlyakov. Repriza s-a încheiat cu „capul” lui Batha alături, dar și cu un om în plus pentru elevii lui Ionuț Badea.

Transversală Roger la despărțire

Și tot cu o reluare cu capul alături, autor Laukzemis a început actul secund, după care  lituanianul a fost înlocuit cu nigerianul Otele. Dinamo a rămas să joace într-un 4-4-1, iar prima schimbare a lui Stoican a fost scoaterea lui Jovanovic din centrul defensivei, pentru Giani Crețu. Trecut „vârf” de Badea, Roger a nimerit transversala cu o „torpilă” din 13 metri. A fost ultimul meci al brazilianului la Arad, căci de mâine va juca pentru CFR Clij. UTA a rămas cu fundașii la mijlocul careului, Otele a avut câteva pătrunderi intersante în dreapta, dar fără pericol la poarta vizitatorilor.

Dinamo a rezistat în 9

Ba chiar „câinii” au avut câteva șarje spre buturile lui Iacob, dar fără substanță. Când Răuță a fost și el eliminat, UTA părea să aibă o misiune facilă, dar nu a fost deloc așa. Precum la meciul cu Farul, când echipa arădeană a terminat meciul 11 contra 9, nu s-au găsit spațiile spre poarta adversă. Dinamoviștii au tras și ei de timp cât a fost nevoie pentru o remiză albă ce anulează defintiv șansele ded play-off ale arădenilor. Ghinionul și-a băgat și el coada, fiindcă Roger a lovit bara din doar 2 metri.

Formații:

UTA: Fl. Iacob – Vukcevic, Erico, Benga, Shlyakov – Batha, Isac – Roger, Ubbink, Dangubic (71 Cardoso) – Laukzemis (56 Otele). Rezerve neutilizate: Balauru – Medjimorec, Baravykas, Mercioiu, Hrezdac. Antrenor: Ionuț Badea

Dinamo: Figueiredo – Buleică, Ehmann, Jovanovic (60 G. Crețu), Patriche, A. Radu – Ivanov, Răuță, Pierret – C. Matei (86 Borcea), Ivanovski (90+3 R. Grigore). Rezerve neutilizate: Fara – Giafer, Bani, Bordușanu, Celar, Amzar. Antrenor: Flavius Stoican

Arbitri: Cătălin Popa (Pitești) – Adrian Vornicu (Iaşi), Romică Bîrdeş (Piteşt). Rezervă: Florin Andrei (Târgu Mureş).

Observator FRF: Zoltan Szekely (Baia Mare).

Observator LPF: Ion Craiu (București)

 


 

Dinamo a reușit să își îndeplinească obiectivul pe terenul echipei UTA, de unde revine cu un punct la București. Performanța trupei din Șos. Ștefan cel Mare este cu atât mai însemnată, cu cât a avut doi jucători eliminați, Alexandru Răuță și Marco Ehmann văzând câte două cartonașe galbene.

Acesta este primul punct obținut de Flavius Stoican după ce în luna decembrie l-a înlocuit pe Mircea Rednic.

Vezi AICI cele mai importante faze Live Video Online!

UTA – Dinamo 0-0, Live Video Online

Min. 90+5: Final de meci, 0-0

Min. 90+3: Pierret respinge în disperare din fața propriei porți, mingea se duce în bara lui Figueiredo

Min. 90: Cardoso trimite cu capul pe lângă poartă

Min. 87: Ubbink se grăbește și trimite mult peste poartă din afara careului

Min. 78: Răuță vede al doilea galben și este eliminat

Min. 67: Fază grea în careul dinamovist, Patriche respinge energic în corner

Min. 64: Roger trage tare și lovește bara transversală

Min. 46: A început repriza a doua

Min. 45: Final de primă repriză

Min. 42: Marco Ehmann este eliminat pentru al doilea cartonaș galben

Min. 38: Dangubic trimite cu capul, Figueiredo reține balonul

Min. 35: Dangubic  trimite în poartă, dar reușita e anulată de arbitrul asistent Adrian Vornicu

Min 23: Isac trage în diagonală din careu, mingea trece pe lângă bară

Min. 18: Batha trimite cu capul după un corner, dar greșește ținta

Min. 11: Dangubic scapă singur cu Figueiredo, dar trimite pe lângă poartă

Min. 10: Cosmin Matei execută o lovitură liberă, dar centrarea e imprecisă

Min. 1: A început meciul

Echipele de start

UTA: Iacob – Vukcevic, Erico, Benca, Shliakov – Isac, Batha – Ubbink, Roger, Dangubic – Laukzemis
Rezerve:  Blănaru, Baravykas, Dima, Vorobjovas, Medimorec, Hrezdac, Mericioiu, Cardoso, Otele
Antrenor: Ionuț Badea

Dinamo: Figueiredo – Buleică, Patriche, Jovanvic, Ehmann, An. Radu – Ivanov, Răuță, Pierret – C. Matei, Ivanovski
Rezerve: Fara, R.Grigore, Giafer, Crețu, Ah. Bani, Bordușanu, Borcea, Celar
Antrenor:  Flavius Stoican

Stadion: Arena Francisc Neuman (Arad)
Arbitru: Popa Cătălin (Piteşti) / A1: Vornicu Adrian (Iaşi), A2: Bîrdeş Romică (Piteşti)


Dinamo e penultima în Liga 1, locul 15, 12 puncte, iar UTA e pe poziția a zecea, 32 de puncte.

Se anunță show în tribune, toate biletele fiind vândute într-o oră de la punerea în vânzare. Potrivit lpf.ro, UTA și Dinamo s-au duelat de 76 de ori în prima ligă. De 20 de ori au câștigat cei din Arad, de 38 de ori „câinii”, în timp ce 18 partide s-au încheiat la egalitate.

lpf.ro mai arată palmaresul cu UTA drept gazdă: 13 succese UTA, opt  remize, 16 victorii Dinamo.

Nu cedăm, am încredere în aceşti băieţi. Nereuşitele s-au acumulat, au fost multe critici şi pe bună dreptate, şi au avut plumb în ghete. Am avut o discuţie ieri şi e important să nu ne dărâme aceste critici. Fiecare pe postul lui trebuie să facem ce avem de făcut. De luni bune ei nu au avut momente de bucurie, au fost doar nereuşite şi criticile i-au adus în stadiul în care sunt, dar asta trebuie să ne întărească. Nu îi las pe aceşti jucători când au nevoie, dacă oamenii care conduc acest club îi spun să plec, plec. Nu am nevoie de vorbe, ci de linişte, să încercăm să ieşim din starea asta. Eu cu jucătorii suntem în asta – Flavius Stoican, antrenor Dinamo

 

Publicat: 13 02. 2022, 18:30
Actualizat: 13 02. 2022, 23:46