Ura și la gară! Staff-ul lui ACS Poli a plecat în grabă de la stadionul lui Dinamo, pentru a prinde trenul

Delegația lui ACS Poli n-a mai prins bilete de avion spre Timișoara, iar la finalul meciului cu Dinamo au dat fuga la gară.

Finalul partidei cu Dinamo a produs și o situație cu accente comice. Imediat după ce Adrian Comănescu a fluierat finalul, bănățenii și-au adunat repede echipamentul și, cu arme și bagaje, au dat fuga la Gara de Nord. Șunda&Co au sosit la București cu avionul, dar n-ai mai prins biletele pentru întoarcere.

Puși într-o situație delicată, bănățenii au ales varianta trenului, iar primul urma să plece la 23.20. A urmat o plecare în fugă de la Ștefan cel Mare și o călătorie de aproximativ 8 ore.

Publicat: 13 12. 2013, 23:11
Actualizat: 14 12. 2013, 14:20