Unul dintre cei mai tehnici fotbaliști brazilieni din ultimii 20 de ani îl laudă pe Hagi și îi aruncă mănușa lui Mutu. „Îl voi suna ca să stăm de vorbă”

Djalminha, campion cu Deportivo La Coruna în 2000, a vorbit într-un interviu pentru DolceSport despre fotbalul românesc.  Unul dintre cei mai tehnici brazilieni din ultimii 20 de ani a dat greutate campionatului spaniol într-o echipă legendară, alături de Molina, Mauro Silva, Diego Tristan, Djukic, Donato sau Nouredine Naybet. Selecționat de 14 ori în naționala Cariocas (5 goluri), Djalminha a evoluat pentru La Coruna între 1997 și 2004, timp în care a jucat în 138 de partide și a înscris de 38 de ori. Născut la Santos, fostul fotbalist acum în vârstă de 47 de ani a mărutirisit pentru sursa citată că a vizitat de multe ori România.

„Îmi amintesc eu bine este de generația lui Hagi. A fost generația care a jucat într-adevăr un fotbal foarte frumos, foarte plăcut, îi urmăream mult din Brazilia. Am fost de multe ori în vizită în România, am prieteni acolo. Pe Mutu, cu care m-am simțit bine nu numai în România, ci ne-am distrat și în alte țări. Vreau să-i trimit o îmbrățișare mare lui Mutu și să-l anunț că, atunci când mai merg în România, cu siguranță o să-l sun ca să stăm de vorbă și să ne amintim de vremurile bune. Mi se pare frumos ce face Hagi, e important să crești tineri, ca să poată exista o generație viitoare și să te gândești la Campionatul Mondial din 2022”, a spus Djalminha, la TelekomSport

Publicat: 25 12. 2017, 23:11
Actualizat: 25 12. 2017, 23:13