Universitatea Craiova a reluat pregătirile cu un membru nou în staff. Cine a lipsit la primul antrenament şi ce meciuri amicale vor disputa oltenii

După zece zile de pauză, la Universitatea Craiova s-a dat startul pregătirii pentru restul sezonului, alb-albaştrii fiind convocaţi pentru un prim antrenament pe 2021, în complexul din Lunca Jiului.

Dacă lotul nu a fost alimentat cu alţi jucători, noutatea este în staff-ul tehnic, Cornel Papură având un nou antrenor secund, Octavian Benga (40 de ani), cel care a fost principal la ASU Poli Timişoara.

Octavian Benga, noul antrenor secund al lui Corneliu Papură la Universitatea Craiova

Octavian Benga l-a înlocuit pe Gigi Ciurea, fostul jucător al Ştiinţei din anii 90, la care Papură a renunţat.

În schimb, în staff au rămas ceilalţi secunzi, Dragoş Bon şi Robert Tufişi, antrenorul cu portarii. În vară, Craiova a fost singura echipă care a plecat într-un stagiu de pregătire peste hotare, în Austria, deşi pauza a fost foarte scurtă între sezoane, de această dată Universitatea se va pregăti acasă, ţinând cont că sunt mai zece zile până la primul meci oficial.

Pigliacelli, Ofosu şi Acka, absenţi motivaţi la stagiul de pregătire. Partidele amicale pe care Universitatea Craiova le va disputa

De la primul antrenament au lipsit trei dintre străinii din lot, Mirko Pigliacelli, Reagy Ofosu şi Stephane Acka, care au fost învoiţi pentru a petrece Sărbătorile alături de familii şi apropiaţi, în condiţiile în care ei nu mai avuseseră această ocazie de aproape un an de zile. Sunt şanse mici ca ivorianul Acka să nu mai revină printre alb-albaştri, agentul său ocupându-se să-i găsească un alt angajament începând din iarna aceasta.

Până la reluarea campionatului, vicecampioana a stabilit un dublu amical cu echipa antrenată de Emil Săndoi, Chindia Târgovişte, în cantonamentul oltenilor, din Lunca Jiului, marţi, 5 ianuarie. Cele două formaţii au mai disputat o astfel de dublă amicală, tot în Bănie, înaintea reluării stagiunii trecute, după pauza de pandemie. Primul meci oficial din 2021 pentru Universitatea Craiova va fi marți, 12 ianuarie, de la ora 19.45, pe stadionul „Ion Oblemenco“, în compania echipei Sepsi Sf. Gheorghe.

 

Publicat: 02 01. 2021, 20:08
Actualizat: 02 01. 2021, 23:23