Universitatea Craiova – CFR Cluj va avea la centru un arbitru de top. Ce rezultate au înregistrat cele două rivale la titlu cu el central

„Derby-ul – finală de titlu” dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj va avea la centru unul dintre cei mai buni arbitri de top din România. Este vorba despre Ovidiu Hațegan.

Originar din Arad, arbitrul FIFA va fi ajutat la cele două tușe de către Vasile Marinescu și Octavian Șovre, iar Radu Petrescu va fi al patrulea asistent. Aron Huzu a fost desemnat observator al partidei.

Ovidiu Hațegan va fi arbitrul de la Universitatea Craiova – CFR Cluj

Hațegan a arbitrat de 3 ori în acest sezon formația din „Bănie”, în timp ce clujenii au fost conduși de la centru în patru rânduri. De când activează, din 2008, și până în prezent, Ovidiu Hațegan a fost central la 48 de meciuri ale formației din Gruia, aceasta înregistrând 19 victorii, 9 înfrângeri și 20 de rezultate de egalitate.

Echipa din Bănie l-a avut la centru de 28 de ori pe Ovidiu Hațegan, care s-au desfășurat astfel: 11 victorii, 9 înfrângeri și 8 remize.

Doar de trei ori a mai arbitrat arbitrul FIFA duelul dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj până în prezent, iar acestea s-au încheiat astfel: 0-0 în sezonul 2016-2017, și în 2-0 pentru Craiova și 1-0 pentru CFR, ambele rezultate în 2018-2019.

Ziua de 3 august 2020 este cea mai importantă zi din acest final de campionat. În Bănie este programat duelul dintre CS Universitatea Craiova și CFR Cluj, iar la ora 23.59, niciun minut mai târziu, UEFA așteaptă numele echipelor care vor juca în cupele europene.

  • Duelul Universitatea Craiova – CFR Cluj va fi transmis în format live text pe www.prosport.ro, astăzi, de la 20:30. Accesând site-ul nostru, beneficiezi de cele mai tari informații, în exclusivitate

În acest moment echipa lui Dan Petrescu se află pe primul loc și are 46 de puncte. Craiova ocupă locul doi cu 44 de puncte, dar rămâne de văzut ce se va întâmpla cu duelul cu Astra, amânat după ce în echipa din Giurgiu au fost descoperiți mai mulți jucători infectați cu noul coronavirus.

Partida de la Craiova oferă o mulțime de provocări și când vorbim de cifre. Va fi foarte interesant să vedem cine va câștiga duelul dintre Ciprian Deac și Alexandru Cicâldău, fotbaliștii din cele două echipe care au marcat cel mai mult.

Publicat: 03 08. 2020, 13:12