Un război umflat!** De ce s-a luat Iancu de Zicu tocmai după un succes

„Frontul de vest” s-a deschis cu „U” Cluj. Marian Iancu l-a
criticat dur pe Ianis Zicu înainte de meci, a făcut-o și mai dur
după partidă. Cu toate acestea, Poli a învins cu 2-1!

„Are kilograme în plus! Așa ceva e inadmisibil la un talent
ca Zicu!”
sau „A pierdut pregătirea
fizică!”
au fost câteva dintre vorbele lui Marian Iancu la
adresa lui Ianis Zicu. Culmea, nu au fost vorbe aruncate după o
înfrângere, ci după victoria contra Universității Cluj, în
deplasare (2-1), care a readus-o pe Poli pe primul loc al
clasamentului. Lucru sesizat poate de prea puțină lume, pentru că,
în ordine, polii de interes ai serii au fost: 1. Real – Barcelona,
2. Iancu despre Zicu și 3. meciul „U” Cluj – Timișoara. Ierarhie
poate nedreaptă, pentru că partida a fost una care trebuia băgată
mai mult în seamă, mai ales prin felul în care s-a jucat. Acuzele
lui Iancu au început după meciul de acasă cu Tg. Mureș, în care
Ianis a ratat un penalty în ultimul minut, dar și acestea au fost
mai degrabă spuse de prezentatorul unei emisiuni la Digi Sport, iar
patronul le-a confirmat apoi! A urmat apoi „pedeapsa”, banca de
rezerve pentru Zicu cu „U” Cluj. Numai că, având în vedere cele 17
goluri marcate de Ianis până acum, „războiul” se va termina cu
siguranță la următorul meci.

Zicu i-a răspuns pe Facebook!

Golgheterul nu a rămas indiferent la auzul observațiilor
referitoare la kilogramele sale. Zicu a postat pe pagina sa de
Facebook un mesaj: „Pentru toți cei care m-au acuzat că am
kilograme în plus țin să-i anunț că am cu un kilogram în minus față
de toată perioada în care am marcat 17 goluri!… Sper să fiu
sănătos și să îi răsplătesc pe toți cei care cred în
mine”
.

Am cinci etape și trebuie să le joc în forță, o potență fizică
și un angajament de neimaginat. Când am spus despre Zicu și Magera,
am vorbit despre fotbal, nu am făcut proză sau declarații de
dragoste

Marian Iancu, finanțator Poli

Publicat: 29 04. 2011, 01:58
Actualizat: 29 04. 2011, 02:12