Un nou asalt?** Reghe a găsit atacantul de careu perfect pentru Steaua, totul depinde de Becali : 2 milioane de euro pentru mutarea iernii

*Reghecampf a refuzat toate soluțiile interne prezentate de patron, în speranța că la echipă va fi adus un vârf cu cifre, care să facă diferența. Preferatul tehnicianului, Daniel Chima, e văzut drept soluția ideală, iar roș-albaștrii ar putea relua negocierile.

Steaua continuă curățenia de iarnă. Adi Rocha s-a înțeles cu Pandurii și este cel de-al cincilea jucător care părăsește Ghencea în această pauză competițională, după Dumitraș, Machado, Martinovic și Tibi Bălan.

„Voi face trei-patru achiziții importante”, promitea Becali înainte de finalul anului. Până în prezent roș-albaștrii i-au adus doar pe Iancu, Tatu și Râpă, iar o mutare în avanposturi este mai mult decât necesară, în condițiile în care brazilianul de la Chiajna a fost lăsat să plece.

Cum opțiuni pe plan intern nu prea sunt – Pena, de la Oțelul nu este dorit de staff-ul tehnic și, oricum, nu mai e o variantă de actualitate, înțelegându-se cu Baku-, Cristi Bud – un alt jucător urmărit de patron – nu pare a avea, deocamdată, valoarea necesară pentru a îmbrăca tricoul roș-albaștrilor, iar Bokila nu mai reprezintă o soluție, oficialii din Ghencea trebuie să se reorienteze pe piața externă.

Revin la pista Chima?

Daniel Chima a fost primul jucător vizat de staff-ul Stelei pentru un transfer, în această iarnă. Vârful de 21 de ani, care are și cetățenie norvegiană, a fost cotat de fosta adversară a Stelei la două milioane de euro, în timp ce partea română a vrut să ofere în schimbul acestuia doar un milion de euro și 20 la sută dintr-o eventuală revânzare, după cum a scris ProSport încă din decembrie.

Ultimele săptămâni însă au schimbat optica oficialilor din Ghencea. Becali a reușit, potrivit spuselor lui, o afacere de 150 de milioane de euro și s-a lansat în oferte „grele” pentru Nica și Alexe, de la Dinamo. În aceste condiții, mai ales că Reghecampf este un fan declarat al fotbalistului de culoare, pe care l-a urmărit foarte atent în grupa din Europa League, Steaua ar putea să reia negocierile cu norvegienii.

De notat că Ole Gunnar Solskjaer, care îl considera pe Chima un jucător de bază, îl va avea la dispoziție din primăvară și pe Hannes Sigurðsson, un fotbalist islandez de 29 de ani, foarte puternic, exact de profilul lui Chima. În condițiile în care Angan era oricum vârful numărul unu al lui Molde, plecarea vârfului de 21 de ani nu mai e văzută ca o pierdere atât de mare.

38 de meciuri a evoluat Daniel Chima Chukwu pentru echipa nordică, în acest sezon, în toate competițiile

11 goluri a marcat vârful de 21 de ani pentru Molde, în toate competițiile

52 de partide a evoluat Chima pentru Molde din 2010, în competiția internă, reușind să marcheze de 12 ori

Cota de piață a lui Daniel Chima Chukwu este de 500.000 de euro (transfermarkt.de)

Publicat: 26 01. 2013, 15:36
Actualizat: 26 01. 2013, 15:59