Un jucător din Liga 1 sare la gâtul conducătorilor: „Să mai plătească niște salarii și după să vină cu pretenții”. De când nu a mai primit banii

Fotbalistii de la FC Voluntari Cosmin Florin Achim, Claudiu Belu Iordache, Alexandru Tudorie, Alexandru Vlad, Valentin Cojocaru si Mihai Cristian Capatina intra pe teren la meciul de fotbal dintre FC Viitorul si FC Voluntari, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, disputat pe Arena centrala a Academiei Gheorghe Hagi din Ovidiu, sambata 29 februarie 2019. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Situația din Liga 1 devine din ce în ce mai neplăcută pentru unii jucători. Alexandru Tudorie (24 de ani), atacantul celor de la FC Voluntari, a răbufnit la adresa conducerii.

Acesta susține că el și coechipierii săi sunt neplătiți din luna decembrie și îi îndeamnă pe cei din conducerea clubului să găsească soluții. Fotbaliștii de la FC Voluntari au intrat în șomaj tehnic pe durata pandemiei, dar Alex Tudorie cere clubului să își respecte obligațiile contractuale avute înainte de această situație neplăcută.

„Cluburile nu ne-au anunțat nimic. Ce pot să spun este că situația de la Voluntari nu este una bună, și asta se întâmplă la mai multe cluburi. Mai întâi ar trebui să mai plătească niște salarii și după să vină cu pretenții. Băieții sunt neplătiți din luna decembrie. Lumea are familii, e greu.

Toată lumea este dezamăgită. Oficialii au zis că a venit această perioadă cu pandemia și să mai așteptăm. Aici au fost mereu două, trei luni. Acum se fac 4-5 luni. Așteptăm să se reia activitate și o să vedem dacă băieții o să depună memorii sau nu”, a spus Alexandru Tudorie, la Digi Sport.

CFR Cluj și Universitatea Craiova sunt singurele echipe care nu au umblat deloc la contractele jucătorilor în această perioadă. Mai mult decât atât, oltenii au și reluat pregătirile, la insistențele jucătorilor, în grupuri de câte trei.

Publicat: 24 04. 2020, 08:58
Actualizat: 24 04. 2020, 09:00