Un fost stelist face o dezvăluire incendiară:** „Gigi Becali cumpărase echipa adversă! A fost cel mai bizar meci din cariera mea!”

Un fost fotbalist al Stelei se declară șocat de modul în care se joacă fotbal în România. Habib Habibou a declarat pentru presa belgiană că în Liga I a jucat „cel mai bizar meci din carieră”.

Fostul atacant al Stelei, actualmente la Zulte Waregem, și-a amintit cum la un meci din Liga I nu înțelegea ce se întâmplă pe teren și de ce adversarii se dau la o parte.

„În România am jucat odată în cel mai bizar meci din cariera mea, înainte să-mi dau seama că Gigi Becali cumpărase echipa adversă. Adversarii noștri nici măcar nu se osteneau să fugă. Ratau toate pasele. Ceva demențial! Până și suporterii noștri ne-au huiduit când am câștigat cu 5-0. Acesta este unul dintre lucrurile care m-au făcut să vreau o schimbare de peisaj”, a declarat Habibou pentru La Derniere Heure.

Meciul la care face referire atacantul belgian este partida cu Gloria Buzău, meci câștigat de Steaua cu 5-0 pe teren propriu în ultima etapă a sezonului 2007-2008. În acel meci au marcat Pepe Moreno (min. 20), Dayro Moreno (min. 62, min. 78), Adrian Neaga (min. 67) și Andres Mendoza (min. 72).

Habibou a jucat la Steaua în 2008, bifând 7 partide și reușind să marcheze o dată. Atacantul evolua în Ghencea sub formă de împrumut de la Charleroi.

Publicat: 14 11. 2012, 13:22
Actualizat: 14 11. 2012, 14:59