Un fost jucător din echipa „uefantastică” îi sfătuiește pe steliști: „Primiți-l pe Prepeliță înapoi. Steaua a greșit cu Arlauskis”

  • Sorin Paraschiv (34 de ani), fostul jucător al Stelei din perioada 1999-2007, crede că Andrei Prepeliță trebuie reprimit la echipă, pentru că „este cel mai bun mijlocaș din lot”.

„Para” consideră că Steaua trebuia să-i prelungească de mult timp contractul lui Prepeliță și să nu ajungă în situația ca acesta să mai aibă doar câteva luni până la încheierea vechii înțelegeri: „Ceilalți mijlocași centrali ai Stelei nu se ridică la valoarea lui Prepeliță. Ar trebui să se folosească ded el până în ultima zi, dacă nu au fost în stare să îl mai țină. Trebuie înțeles și jucătorul, mai are câteva luni și se poate transfera gratis”.

În ceea ce îl privește pe Arlauskis, Paraschiv afirmă că Steaua a greșit când i-a făcut un contract pe un singur an: „Trebuia să i se propună un contract pe 3-4 ani. N-ai voie să faci o asemenea greșeală. Steaua cu ce se alege acum? I-au plătit salariul, toate cheltuielile și îl pierd gratis, nu s-au calificat nici în grupele Ligii. Ori trei ani, ori la reevedere, așa trebuia să negocieze Steaua”.

Prepeliță, Arlauskis și Latovlevici au fost excluși din lotul Stelei de patronal Gigi Becali înaintea meciului cu Rapid, de duminică (0-1).

178 de meciuri a jucat Paraschiv pentru Steaua, înscriind 12 goluri. În străinătate, Paraschiv a jucat pentru Rimini (Italia, 2007-2009) și Volyn Lutsk (Ucraina, 2010-2011)
 

Publicat: 26 02. 2015, 08:21
Actualizat: 26 02. 2015, 08:22