Un film pe care l-am mai văzut!** Farkaș amenință că i se încalcă drepturile: „Așa sunt românii, cine a lucrat aici știe ce spun”

Parcă respectând o anume tradiție, conducerea lui FC Vaslui se confruntă în aceste zile cu probleme în ceea ce privește situația contractuală a unuia dintre fotbaliștii care au dus greul defensivei în prima parte a sezonului.

Este vorba de slovacul Pavol Farkaș, căruia patronul Adrian Porumboiu nu vrea să îi prelungească angajamentul, dar pe care nici nu îl lasă să plece de la echipă fără să primească în schimbul acestuia măcar 100.000 de euro. Singurele oferte venite pe adresa fotbalistului au fost din partea ucrainenilor de la Karpaty Lvov și a chinezilor de la Tianjin Teda, însă primii îl doreau gratis, iar asiaticii au probleme în ceea ce privește locurile de extracomunitari din lot.

Astfel, Farkaș se antrenează în continuare singur și amenință clubul cu judecata pentru că îi sunt încălcate drepturile:

„Îmi pare rău pentru această situație, mai ales că în ultimul an am avut evoluții bune pentru FC Vaslui. Așteptam să se comporte un pic altfel cu mine, dar așa sunt românii, cine a lucrat aici știe despre ce vorbesc. Nu știu dacă se va normaliza situația mea, că voi reveni în lot, cert este că impresarul le-a atras atenția conducătorilor clubului că îmi sunt încălcate drepturile. Conform contractului, trebuie să am asigurate anumite condiții, or eu m-am antrenat la Vaslui fără asistență medicală, fapt care contravine acordului.

Cei de la Vaslui nu mă lasă nici să plec nicăieri, deci sunt nevoit să rămân la echipă până pe 30 iunie, cât mai am contract. Am avut o singură discuție cu proprietarul clubului, care nu a fost una corectă. M-a chemat în birou și m-a pus să semnez noul angajament, dar eu nu am fost de acord să fac asta în absența impresarului meu. Suma corectă pentru mine ar fi 100-150.000 de euro, dar aici se procedează altfel decât la alte cluburi la care am fost, au altfel de interese”, a declarat Farkaș într-un interviu acordat presei slovace.

Publicat: 10 02. 2012, 10:54
Actualizat: 10 02. 2012, 11:04