Ultimul antrenament înainte de primul amical! FOTO Cum s-au pregătit steliștii pentru meciul cu Rubin Kazan

În ziua în care Comisia de Disciplină a UEFA decide viitorul european al Stelei, elevii lui Laurențiu Raghecampf au părut deconectați de la problemele pe care le are clubul lor. Antrenorul campioanei a condus astăzi un antrenament în care a fost inclus și un joc școală, pe teren redus. Reghecampf a vrut să-i vadă la lucru pe steliști înaintea amicalului pe care îl vor juca mâine, de la ora 17:00, contra lui Rubin Kazan, prima partidă de verificare a verii.

Fotbaliștii care nu au intrat în planurile pentru jocul școală au avut la dispoziție o jumătate de teren pe care au exersat fazele fixe și exerciții de finalizare. Mihai Pintilii a avut program separat de restul grupului, din cauza încărcăturii antrenamentului de ieri mijlocașul fiind pus doar la alergări ușoare.

Managerul are gusturi fine la mașini

Alături de echipă a sosit aseară și managerul general, cel care și-a făcut apariția în Austria la volanul unei limuzine BMW, ultimul model de Seria 5, mașină al cărei preț este de aproximativ 50.000 de euro. Limuzina nu este cumpărată de angajatul Stelei, ci este închiriată contra unei sume de 100 de euro pe zi.

Publicat: 21 06. 2013, 15:41
Actualizat: 21 06. 2013, 15:54