Ultima prezență la națională i-a lămurit pe polonezi în privința lui Szukala. „Deși stelistul a jucat în Champions League, Glik rămâne cea mai bună variantă”

Stelistul Lukasz Szukala a bifat o nouă prezență în naționala Poloniei, în amicalul pe care „leșii” l-au pierdut miercuri pe teren propriu în fața Scoției (0-1). Selecționerul Adam NawaÅ‚ka l-a trimis pe apărătorul de 29 de ani încă din primul minut, dar apărarea poloneză a primit în cele din urmă un gol sinonim cu înfrângerea în fața reprezentativei pe care o vor întâlni și în preliminariile Euro 2016.

Jurnaliștii de la Przeglad Sportowy au analizat prestația defensivei și au ajuns la concluzia că, în acest moment, singurul punct fix al apărării este Kamil Glik, fotbalistul grupării italiene Torino, în ciuda faptului că stelistul Szukala a avut parte de un sezon ceva mai spectaculos, după prezența în Liga Campionilor.

„Glik are viteză, agresivitate și un stil care este pe gustul lui Nawalka. Este foarte deranjant pentru adversari, deoarece nu lasă spațiu de manevră, dar totuși, de la o eroare a lui a plecat golul scoțienilor.

Totuși, rămâne cea mai bună variantă de fundaș central pentru naționala Poloniei, deși Lukasz Szukala a jucat 6 meciuri în Liga Campionilor în toamnă și a fost al 9-lea fundaș al competiției după cifrele obținute, cu o eficiență de 79.44%”, au scris cei de la Przeglad Sportowy.

4 selecții în naționala Poloniei a adunat Szukala

Publicat: 07 03. 2014, 11:48
Actualizat: 07 03. 2014, 11:49