ULTIMA ORĂ‚ | Gabi Matei și-a găsit echipă, după ce a fost dat afară de la Steaua. Unde a ajuns să joace fosta mare speranță

După ce în urmă cu trei zile, pe 7 septembrie, reușea să-l legitimeze pe Vasile Olariu, un jucător cu meciuri în Liga 1 la Brănești, Brașov sau Corona, astăzi, conducerea clubului FC Clinceni a dat încă o lovitură pe piața transferurilor, obținând semnătura unui fost campionat al României. Gruparea ilfoveană din Liga 2 a profitat de faptul că Steaua s-a despărțit la începutul acestei săptămâni de Gabriel Matei (25 ani) și l-a convins pe fundaș să se alăture proiectului de la Clinceni.

Fundașul dreapta, fost internațional de tineret, și-a reziliat contractul cu Steaua și a semnat pe un an cu gruparea ilfoveană din postura de jucător liber. Matei a evoluat de-a lungul carierei sale, în afară de Steaua, în prima ligă, la Internațional Curtea de Argeș, Pandurii Târgu Jiu și FC Brașov.

„Am fost coechipier cu Gabi la Internațional și la Pandurii și am dat ceva goluri din centrările lui de pe dreapta. Pentru noi e o achiziție extrem de importantă și sunt convins că noi îl vom ajuta să-și relanseze cariera, iar el ne va ajuta să obținem rezultate cât mai bune”, a declarat mangerul general al FC Clinceni, Bogdan Apostu.

De asemenea, antrenorul principal al ilfovenilor, Laszlo Balint, l-a avut elev pe Gabi Matei la FC Brașov, din postura de „secund”, în returul ediției trecute de campionat.

„Acest transfer vine ca o consecință a tot ceea ce am făcut în această vară, a seriozității și rigurozității pe care ne-am propus să le implementăm la FC Clinceni. Jucătorii au încredere în acest proiect și asta ne bucură. Ne propunem să câștigăm fiecare meci în parte, acesta va fi obiectivul nostru săptămână de săptămână”, a mai spus, pentru liga2.ro, Apostu.

CITEȘTE TOT MATERIALUL PE LIGA2.RO!

Publicat: 10 09. 2015, 18:21
Actualizat: 10 09. 2015, 18:22