UEFAusteritate la Dinamo!

Fosta campioană a Ligii I, care visa la calificarea, în premieră, în grupele Champions League, va trebui să se mulțumească acum doar cu participarea în Cupa UEFA. Acționarii se vor întruni în această săptămână pentru a stabili bugetul

Cum șefii nu par deloc încântați de această situație, nici investițiile nu vor impresiona. Astfel, transferurile pe care le va realiza Dinamo în perioada următoare nu vor costa mult! Suma destinată achizițiilor este cuprinsă între două milioane și două milioane și jumătate de euro. Cristi Borcea este nemulțumit că echipa sa va evolua în doar cea de-a doua competiție europeană și nu dorește să arunce cu banii. Mai ales că, vara trecută și astă-iarnă, roș-albii au cheltuit pe transferuri, cumulat, peste șapte milioane de euro.

Acționarii au convocat în această săptămână o ședință a Consiliului de Administrație, în care se va lua în discuție și bugetul alocat „cumpărăturilor” de vară. Antrenorului Mircea Rednic și lui Cornel Dinu li se vor transmite că, în privința transferurilor, trebuie să se încadreze până în suma amintită mai sus. „Dacă anul trecut spuneam că punem cardul la dispoziția lui Rednic, acum s-a terminat, cardul e blocat!”, a anunțat vicepreședintele Turcu. Din acest buget de austeritate, cea mai mare sumă, un milion de euro, va fi cheltuită pe aducerea unui portar de calitate.


Vasile Turcu, vicepreședinte Dinamo

Publicat: 11 05. 2008, 21:20
Actualizat: 12 05. 2008, 01:08