Turcu s-a resemnat:** „Dacă mergem în primăvara europeană, ne îmbătăm cu apă chioară!”

Vasile Turcu e liniștit înaintea partidei cu Panathinaikos, meci
decisiv pentru calificarea „câinilor” în primăvara europeană.
Acționarul „roș-albilor” spune că elevii lui Țălnar ar trebui să
fie cei care au emoții înaintea confruntării, dar consideră că și
în cazul unei calificări situația de la club nu se va rezolva.

Vicepreședintele grupării din Ștefan cel Mare s-a referit și la
situația lui Ianis Zicu și crede că acesta și-a retras memoriul
prin care dorea să devină liber de contract din cauza faptului că
i-a fost rușine. Turcu este convins oricum că mijlocașul nu și-ar
fi găsit echipă.

„Jucătorii trebuie să aibă emoții, nu noi. Dacă ne
califcăm în primăvara europeană, ne îmbătăm cu apă chioară , dar nu
rezolvă situația de la club. Prima pentru calificarea în primăvara
europeană este o sumă destul de frumușică pentru perioada asta de
criză. Nu e vorba de minune, totul depinde de mentalitatea
jucătorilor. 500.000 de euro este contractul lui Zicu pe an. Mi se
pare ieșită din comun decizia lui Zicu de a depune memoriu. Și l-a
retras pentru că probabil i-a fost rușine. Cine mai ia jucători
liberi de contract? Nu ia nimeni. „
, a declarat Vasile
Turcu la Sport.ro.

Publicat: 16 12. 2009, 17:27
Actualizat: 16 12. 2009, 17:36